CFR Cluj anunţă că meciul cu Lazio Roma se va disputa cu casa închisă

Data:

CFR Cluj a anunţat că partida retur din play-off-ul pentru optimile de finală ale Europa Conference League la fotbal, cu Lazio Roma, se va disputa cu casa închisă, suporterii achiziţionând toate biletele puse în vânzare, potrivit Agerpres.

„Suntem sold-out la meciul cu Lazio. Toate biletele disponibile pentru meciul cu Lazio de la Cluj, din 23 februarie, s-au epuizat! Vă mulţumim pentru interes şi vă aşteptăm să ne susţineţi. Având în vedere că meciul se joacă cu casa închisă, vă rugăm insistent să veniţi din timp la stadion, pentru a evita aglomeraţiile de la porţi. Accesul poate fi făcut începând cu ora 17:45”, au anunţat reprezentanţii CFR Cluj pe pagina oficială de Facebook.

Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” are o capacitate de 22.198 locuri, dar clubul nu a precizat câte bilete a scos la vânzare.

Manşa secundă din play-off-ul pentru optimile de finală ale Europa Conference League la fotbal, dintre CFR Cluj şi Lazio Roma va avea loc, joi, de la ora 19:45, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

CFR Cluj a fost învinsă de Lazio cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în prima manşă.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Ciro Immobile (45+4). Lazio a jucat din min. 15 în zece oameni, după eliminarea lui Patric.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Paul Pogba a devenit acţionar al unei echipe profesioniste de curse de cămile

Fotbalistul francez Paul Pogba, mijlocaşul echipei AS Monaco, s-a lansat într-o aventură surprinzătoare, devenind acţionar şi ambasador al...

Dorinel Munteanu, noul antrenor al echipei FC Hermannstadt

Fostul internaţional Dorinel Munteanu a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Hermannstadt,...

Sabalenka afirmă că este injust ca femeile să înfrunte sportive transgen

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, a vorbind despre participarea sportivelor transgen în sportul feminin,...

Hansi Flick, încrezător că FC Barcelona va obţine calificarea directă în optimile Ligii Campionilor

Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, şi-a exprimat satisfacţia după victoria la limită în faţa formaţiei Eintracht Frankfurt...