Ministrul Eduard Novak, alături de zeci de copii şi tineri la o competiţie de patinaj viteză, la Miercurea-Ciuc

Data:

Ministrul Tineretului şi Sportului, Educar Novak, s-a aflat, vineri, alături de zeci de patinatori din întreaga ţară, la a doua ediţie a unui concurs de patinaj viteză organizat pe pista în aer liber din Miercurea-Ciuc, anunță Agerpres.

Eduard Novak a declarat presei că, prin intermediul acestei competiţii, se doreşte reînvierea tradiţiei patinajului viteză din întreaga ţară şi şi-a exprimat speranţa că în acest an se va reînfiinţa şi Federaţia de Patinaj, care trece printr-o perioadă dificilă.

„Patinajul viteză este un sport de tradiţie în Miercurea-Ciuc şi ne dorim tare mult să-l readucem la viaţă prin această competiţie, să reînviem tradiţia patinajului viteză în toată ţara, deoarece este un sport foarte frumos şi noi am reprezentat România la nivel internaţional foarte bine cu ani în urmă. Şi, într-adevăr, din păcăte,fFederaţia (de patinaj – n.red.) trece printr-o perioadă destul de dificilă, dar sunt optimist că pe la mijlocul acestui an să reînfiinţăm Federaţia de Patinaj şi să oferim condiţiile necesare de practicare şi antrenament şi de competiţie pentru copiii noştri”, a afirmat ministrul Tineretului şi Sportului.

Acesta a mai arătat că se doreşte înfiinţarea unui centru naţional de excelenţă pentru sporturile de iarnă la Miercurea-Ciuc, în strategia naţională pentru sport fiind inclus acest obiectiv.

„Cu siguranţă, în strategia naţională pentru sport ne dorim să înfiinţăm aici un Centru naţional de excelenţă pentru sporturi de iarnă, cred că avem toate condiţiile. Dorim ca acest patinoar (pista de patinaj viteză în aer liber – n.red) să fie un patinoar artificial acoperit şi, desigur, patinoarul acesta (patinoarul artificial Vakar Lajos – n.red) ar trebui să-l reabilităm, deoarece este foarte vechi şi are foarte multe probleme deja. Deci, ne dorim să avem toate bazele sportive necesare pentru a putea să existe un centru naţional de excelenţă pentru sporturile de iarnă. Cred că şi în sporturile de iarnă am putea să avem rezultate foarte frumoase, doar că avem nevoie de infrastructură”, a arătat ministrul Eduard Novak.

El a mai spus că de pista de patinaj viteză de la Miercurea-Ciuc îl leagă foarte multe amintiri, întrucât timp de 15 ani s-a antrenat aici, pe vremea când practica patinajul viteză şi tot aici a avut ultima competiţie, în 1996, înainte de accidentul care a pus capăt carierei sale sportive în acest domeniu.

Competiţia de la Miercurea-Ciuc, intitulată „Cupa SportClub” şi organizată de Clubul Sportiv Miercurea-Ciuc, are mai multe categorii de concurs, respectiv copii şi juniori, seniori şi Master, iar probele sunt arbitrate de un grup de foşti patinatori.

În ciuda gerului înregistrat vineri, de minus 15 grade Celsius la momentul începerii concursului, competitorii mai mici sau mai mari s-au declarat bucuroşi că pot să concureze pe pista în aer liber de la Miercurea-Ciuc.

În cursul după-amiezii, accesul pe pistă va fi deschis tuturor celor interesaţi, pentru promovarea mişcării în aer liber.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: David Sanchez, director tehnic executiv al echipei Alpine

Francezul David Sanchez a fost numit director tehnic executiv al echipei de Formula 1 Alpine, o poziţie nou...

Fotbal: Sturm Graz a câştigat Cupa Austriei

Echipa de fotbal Sturm Graz a câştigat pentru a şaptea oară în istoria sa şi pentru al doilea...

Fotbal: Germania şi-a asigurat un loc suplimentar în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Graţie victoriei obţinute miercuri de Borussia Dortmund împotriva lui PSG (1-0) în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor, Germania...

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...