Valentin Creţu, la prima victorie din carieră, în Cupa Naţiunilor la sanie

Data:

Sportivul român Valentin Creţu a obţinut prima victorie din carieră, în Cupa Naţiunilor la sanie, concurs desfăşurat în cadrul Cupei Mondiale de la Winterberg (Germania), anunță Agerpres.

Creţu (34 ani) a fost înregistrat în proba masculină de simplu cu timpul de 52 sec 412/1000, fiind urmat de germanul Florian Muller, 52 sec 446/1000, şi de americanul Jonathan Eric Gustafson, 52 sec 513/1000, etc.

Eduard-Mihai Crăciun a ocupat ultimul loc (20), cronometrat în 1 min 02 sec 919/1000.

La simplu feminin, Raluca Strămăturaru a fost a 11-a din 19 sportive (57 sec 275/1000).

La dublu masculin, Tudor-Ştefan Handaric şi Sebastian Motzca au încheiat pe locul 5, cu timpul de 44 sec 116/1000, din 9 sănii aliniate la start.

„Se împlinesc anul acesta 23 de ani de când am făcut prima coborâre cu sania. Când sunt întrebat cât am muncit pentru un rezultat, fie după o medalie la Campionatul Naţional sau o medalie internaţională sau o calificare la Jocurile Olimpice, îmi vine greu să spun o durată exactă de timp. Şi asta pentru că atunci când am început acest sport mi-am dorit să devin cel mai bun. Consider ca am muncit pentru acest rezultat din prima clipă în care m-am urcat pe sanie la pârtia de la Sinaia. De-a lungul timpului am întâlnit foarte mulţi oameni care m-au ajutat, fiecare în felul lui şi pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor!”, a declarat Creţu, citat de pagina de Facebook a Federaţiei Române de Bob-Sanie.

”Această victorie pentru mine reprezintă răsplata sacrificiilor făcute de familie. Să fiu plecat atât de mult de acasă nu este uşor pentru ei. Tot efortul familiei, al tehnicienilor şi al echipei, mă motivează. Înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Mai avem 3 etape în cadrul Cupei Mondiale, iar obiectivele noastre rămân aceleaşi: să reuşim să scoatem maximum din fiecare coborâre, să ne păstrăm forma bună şi să îmbunătăţim materialele cât de mult putem. Timpul trece rapid, calificările pentru Jocurile Olimpice de iarnă sunt după ‘colţ’, iar noi mai avem foarte multe lucruri de făcut. Momentan iau tot ce e bun de la fiecare zi, mă bucur foarte mult de această victorie şi sunt recunoscător celor care contribuie necondiţionat la activitatea mea sportivă”, a mai spus sănierul legitimat la CSO Sinaia.

Conducerea Federaţiei l-a felicitat pe Valentin Creţu pentru medalia de aur obţinută în Cupa Naţiunilor. „Felicitări, Valentin Creţu! Sania simplu masculin se califică de pe primul loc astăzi în elita mondială! Un exemplu de urmat, o carieră lungă şi un sportiv puternic, Valentin Creţu a găsit reţeta câştigătoare. Împreună cu echipa el va concura în etapa de Cupă Mondială de la Winterberg din acest weekend. Hai, România!”, a transmis preşedinta Federaţiei, Elena Sorina Ţicu.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Begu, în sferturi la Antalya

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, revenită în circuitul profesionist după aproape şapte luni de absenţă, s-a calificat,...

Fotbal: Dan Şucu se va deplasa cu galeria Rapidului la Craiova

Acţionarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Şucu, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...

Baschet: „Rachetele” din Houston, de neoprit în NBA

Houston Rockets şi-a trecut în cont a zecea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se...

Tenis: Collins – Rîbakina, în finala feminină de la Miami

Americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina vor juca finala turneului de tenis WTA 1.000 de la Miami...