Parchetul spaniol cere ca Dani Alves să rămână în închisoare pentru un presupus viol

Data:

Parchetul s-a opus deciziei Tribunalului din Barcelona de punere în libertate a fotbalistului brazilian Dani Alves, considerând că există riscul ca fostul jucător al Barcelonei să părăsească ţara şi că se menţin indiciile că ar fi comis fapta de viol pentru care a fost reţinut pe 20 ianuarie, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Conform unor surse din Ministerul Public, Parchetul şi-a prezentat deja raportul la Tribunalul din Barcelona pentru a se opune eliberării fotbalistului şi respinge măsurile preventive de retragere a paşaportului, de prezentare zilnică în faţa organelor legii şi de a purta o brăţară electronică de monitorizare, aşa cum propune apărarea.

Avocaţii lui Alves au contestat în faţa instanţei din Barcelona ordinul judecătorului de instrucţie de a-l trimite pe Alves în arest preventiv pentru că ar violat o tânără într-o discotecă din Barcelona pe data de 30 decembrie, pentru care instanţa trebuie să decidă în următoarele zile o posibilă eliberare.

Conform surselor judiciare, partea vătămată încă nu şi-a prezentat dosarul în faţa Tribunalului pentru a se poziţiona împotriva contestaţiei formulate de jucătorul brazilian pe 30 ianuarie împotriva ordinului de arest preventiv.

Totodată, apărătorii lui Alves au precizat că acesta s-a prezentat de bună voie la secţia de poliţia unde fusese convocat anterior reţinerii, că locuieşte cu soţia sa la Espluegues (Barcelona) şi că are rădăcini personale, familiale şi de afaceri în capitala catalană, neexistând niciun risc ca acesta să părăsească Spania.

Fotbalistul brazilian Dani Alves a fost reţinut la Barcelona în cadrul unei anchete pentru o presupusă agresiune sexuală.

Pe 10 ianuarie, tribunalul din Barcelona a anunţat că a deschis o anchetă pentru un presupus delict de agresiune sexuală după o plângere a unei femei, care l-a acuzat de atingeri nepotrivite în discoteca Sutton din capitala catalană, în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie.

Reclamanta, care petrecea la clubul amintit alături de câţiva prieteni, a declarat poliţiei că fotbalistul brazilian a atins-o pe sub lenjeria intimă fără consimţământul ei. Însoţită de prietenii ei, femeia a raportat cele întâmplate personalului de securitate al clubului de noapte, care a activat protocolul relevant în aceste cazuri şi a sesizat poliţia catalană.

La faţa locului s-au deplasat agenţi ai poliţiei catalane, care i-au luat declaraţia femeii, deşi aceasta nu a oficializat plângerea pentru agresiune sexuală decât pe 2 ianuarie, câteva zile mai târziu.

La scurt timp după ce femeia a denunţat agresiunea sexuală, Dani Alves s-a întors în Mexic pentru a se alătura ”Pumelor”, echipa la care joacă.

Alves, 39 ani, a evoluat la FC Barcelona în perioadele 2008-2016 şi 2021-2022, iar din iulie 2022 a semnat un contract pe un an cu Pumas UNAM, care i-a reziliat înţelegerea pe 20 ianuarie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...