Răzvan Burleanu, despre cazul de xenofobie de la Sf. Gheorghe: Contează ca şi autorităţile să poată să intervină

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, comentând cazul de xenofobie de la meciul Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FCU Craiova 1948, oprit din cauza scandărilor suporterilor, că este important ca şi autorităţile să poată să intervină pentru a sancţiona asemenea fapte, anunță Agerpres.

„Poziţia Federaţiei Române de Fotbal este una foarte clară. În primul rând nu ne dorim să avem scandări rasiste, discriminatorii sau xenofobe în societatea noastră, iar stadioanele fac parte din societatea noastră. Pe de altă parte, arbitrul Andrei Chivulete a urmat îndeaproape un protocol în trei paşi care se aplică şi la nivel internaţional. În perioada următoare va urma un caz care va ajunge pe masa Comisiei de Disciplină şi care va decide în ceea ce priveşte incidentele petrecute la acest meci. Noi ca Federaţie am fost foarte fermi în ceea ce priveşte mesajul pe care am dorit să-l transmitem, chiar dacă anumite grupuri de suporteri nu susţin acest mesaj. Ceea ce contează este ca şi autorităţile şi legiuitorii să poată să intervină atunci când toate aceste principii sunt încălcate”, a afirmat preşedintele.

Burleanu a explicat că îşi doreşte ca stadioanele din România să devină spaţii civilizate în care familiile să poată veni cu copiii să urmărească spectacolul fotbalistic.

„Am spus clar care este politica noastră pentru că dorim să nu mai vedem mesaje sau scandări violente pe stadioanele din România. De ce? Pentru că ne dorim ca stadionul să reprezinte un spaţiu civilizat, unde să te poţi duce cu copilul indiferent de vârsta acestuia şi să ai parte de o experienţă sigură pentru copilul tău. Cu siguranţă e nevoie de intervenţii în această zonă”, a adăugat Răzvan Burleanu.

Meciul dintre ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi FC U 1948 Craiova, din etapa a 23-a a Superligii de fotbal, a fost suspendat definitiv, duminică, în min. 26, la scorul de 0-0, din cauza scandărilor suporterilor celor două echipe.

În min. 26, arbitrul Andrei Chivulete a trimis în primă instanţă cele două echipe la vestiare din cauza scandărilor xenofobe şi rasiste ale galeriilor celor două formaţii. După o întrerupere de zece minute, jucătorii au revenit pe teren şi jocul a fost reluat, însă arbitrul a suspendat definitiv meciul după doar câteva zeci de secunde, din cauza noilor scandări ale suporterilor.

O decizie în privinţa acestui meci va fi luată de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...