Universitatea Craiova, la prima victorie sub comanda lui Eugen Neagoe, 2-0 cu FC Hermannstadt

Data:

Universitatea Craiova a obţinut prima sa victorie sub comanda antrenorului Eugen Neagoe, 2-0 (0-0) cu FC Hermannstadt, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 23-a a Superligii, anunță Agerpres.

Universitatea s-a impus prin golurile marcate de Andrei Ivan (48, 69), primul cu un şut cu efect la colţul lung, din marginea careului, iar al doilea cu o lovitură de cap la cornerul executat de Alexandru Cîmpanu.

Craiovenii au făcut o primă repriză slabă, având o singură ocazie, prin brazilianul Rivaldinho (42), al cărui şut din unghi a fost respins de Letica, dar au jucat mai bine după pauză. Universitatea a avut şi o bară, prin Mihai Căpăţînă (68).

Neagoe a stat în premieră pe banca tehnică a gazdelor, după ce la meciul său de debut (0-1 cu FC Botoşani, în deplasare), echipa a fost condusă de pe margine de secundul Ionuţ Stancu.

La meci a asistat şi Rivaldo, fostul câştigător al Cupei Mondiale şi al Balonului de Aur, tatăl lui Rivaldinho primind un tricou al Universităţii din partea preşedintelui Sorin Cârţu înainte de meci.

Lovitura de start a fost dată de Ion Olaru, fost jucător al Universităţii.

La echipa din Bănie a revenit atacantul bosniac Elvir Koljic, după o pauză de circa şase luni, intrând în min. 60 în locul lui Rivaldinho.

În tur, FC Hermannstadt s-a impus cu scorul de 1-0. Universitatea a mai învins-o pe FC Hermannstadt în grupele Cupei României (2-0, în deplasare).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...