Julia Sauter, locul 10 la Europenele de patinaj artistic, cea mai bună clasare din istoria participărilor României

Data:

În absenţa patinatoarelor din Rusia, Anastasiia Gubanova (Georgia) a devenit campioană europeană la patinaj artistic, impunându-se în faţa favoritei, belgianca Loena Hendrickx, la Espoo (Finlanda), în timp ce românca Julia Sauter s-a clasat pe locul 10, scrie AFP, citată de Agerpres.

În ciuda unei probleme la un salt triplu flip, Gubanova, deja în fruntea clasamentului după programul scurt, a câştigat programul liber, apropiindu-se de 200 de puncte în total (199,91).

Ea a devansat-o cu 6 puncte pe Loena Hendrickx (193,48 puncte), vicecampioană mondială anul trecut, care a fost marea favorită pentru a-i succede rusoaicei Kamila Valieva. Dar Hendrickx, care a făcut greşeli în programul scurt de joi, a căzut de două ori în proba de sâmbătă.

Locul trei i-a revenit elveţiencei Kimmy Repond, în vârstă de 16 ani, care a făcut un program impecabil (192,51 puncte).

Julia Sauter (25 ani), care se afla pe locul 11 după programul scurt, a urcat un loc şi a încheiat pe 10, cu 160,42 puncte. Aceasta este cel mai bun rezultat al său din cinci participări la Europene, unde a mai ocupat până acum locurile 27 (2016), 25 (2017), 29 (2018) şi 14 (2019).

Anul trecut, cele trei locuri de pe podium au fost monopolizate de patinatoarele din Rusia, dar acestea au fost excluse din ediţia din 2023 din cauza războiului din Ucraina.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...