Liverpool, învinsă la scor de neprezentare de Brighton, în Premier League

Data:

Liverpool a fost învinsă surprinzător, cu 3-0, în deplasare, de Brighton, în etapa a 20-a din Premier League, anunță Agerpres.

Pe Falmer Stadium, gazdele au punctat prin Solly March (46, 53) şi Danny Welbeck (81).

„Cormoranii” sunt pe locul 8, cu 28 de puncte, cu ultimele două meciuri pierdute în campionat, în timp ce Brighton este pe locul 7 cu 30 puncte.

Într-un derby al suferinţei, Everton a pierdut şi ea, acasă însă, 1-2 cu Southampton. Gazdele au deschis scorul în minutul 39, prin Amadou Onana, însă „sfinţii” au marcat de două ori până la final, prin James Ward-Prowse (46, 78). Everton este pe locul 19 (penultimul), cu 15 puncte, tot acelaşi număr de puncte avându-l şi Southampton, care este „lanterna roşie”.

Golul lui Daniel Podence (48) a adus victoria la limită a lui Wolverhampton în întâlnirea de pe propriul teren cu West Ham United. „Lupii” ocupă poziţia a 16-a, cu 17 puncte, în timp ce West Ham este pe 18, cu 15 puncte.

Nottingham Forest a învins, la rândul său, cu 2-0, pe Leicester City, golurile fiind reuşite de Brennan Johnson (56, 84). „Pădurarii” sunt pe 13, cu 20 de puncte, iar „vulpile” pe 15, cu 17 puncte.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...