Irina Begu s-a calificat în sferturi la Adelaide International 1

Data:

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Adelaide International 1 (WTA 500), dotat cu premii totale de 826.837 de dolari americani, după ce a dispus de letona Jelena Ostapenko în două seturi, cu 6-3, 6-0, anunță Agerpres.

Begu (32 ani, 34 WTA) a obţinut o victorie superbă, după o oră şi 14 minute, în faţa favoritei numărul şapte (25 ani, 18 WTA).

Ostapenko a avut 3-1 în primul set, după care nu a mai câştigat niciun ghem, Begu reuşind o serie remarcabilă de 11 jocuri consecutive.

Begu are acum 2-1 în meciurile directe cu Ostapenko, pe care a mai învins-o în 2018, în primul tur la Madrid, cu 6-3, 6-3. Letona a câştigat anul trecut în turul al treilea la Wimbledon, cu 3-6, 6-1, 6-1.

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 20.465 de dolari şi 100 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe rusoaica Veronika Kudermetova, a patra pe lista capilor de serie. Kudermetova (25 ani, 9 WTA) s-a impus în singura confruntare anterioară, în 2019, în primul tur la Shenzhen, cu 3-6, 6-1, 7-6 (5).

Tot joi, Sorana Cîrstea o va întâlni pe tunisianca Ons Jabeur, principala favorită, într-un meci din optimile de finală.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul lui Real Madrid, Xabi Alonso, l-a lăudat pe Mbappe pentru forma sa

Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Xabi Alonso, l-a lăudat pe Kylian Mbappe pentru forma sa stelară din...

Niko Kovac, antrenorul lui Dortmund, nu înţelege criticile aduse lui Jobe Bellingham

Niko Kovac, antrenorul formaţiei Borussia Dortmund, nu înţelege criticile aduse lui Jobe Bellingham după meciul de campionat cu...

Baschet masculin: Euroliga va programa din nou meciuri în Israel de la 1 decembrie

Cluburile membre ale Euroligii de baschet masculin au convenit să programeze reluarea meciurilor în Israel începând cu 1...

Antrenorul Vincent Kompany şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen până în 2029

Bayern Munchen i-a prelungit cu două sezoane contractul antrenorului belgian Vincent Kompany, care va rămâne pe banca tehnică...