Federaţia Internaţională de Automobilism susţine admiterea unor echipe noi în Formula 1

Data:

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Mohammed Ben Sulayem, a declarat că Formula 1 este pregătită să demareze procesul de admitere a unor noi echipe, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Această decizie ar putea deschide uşa proiectului Andretti Global F1, al americanului Michael Andretti, care până acum a fost primit cu rezervă de echipele actuale şi de conducerea Formulei 1.

Miliardarul Calvin Lo (Hong Kong) a avut de asemenea discuţii pentru intrarea cu o echipă în F1.

”Am rugat echipa mea @FIA să analizeze lansarea unui proces de exprimare a interesului pentru noi echipe în Campionatul Mondial FIA @F1”, a fost mesajul postat de Ben Sulayem, oficialul din Emiratele Arabe Unite, pe Twitter.

Echipa americană Haas este ultima care s-a alăturat Formulei 1 începând cu 2016, când la startul sezonului s-au aliniat 11 scuderii, dar anul următor s-a revenit la zece prin dispariţia echipei Manor Racing.

Manor a intrat în Formula 1 în 2010, alături de alte două echipe noi, toate dispărute între timp.

Directorul executiv al Formulei 1, Stefano Domenicali, a spus în septembrie că această competiţie se bucură de o tot mai mare popularitate mondială, cu un număr record de curse în 2023 (24) şi că nu sunt necesare mai mult de zece echipe.

McLaren şi Alpine-Renault au susţinut proiectul lui Andretti, dar alte echipe au pus sub semnul întrebării beneficiile comerciale prin admiterea unei noi echipe.

Versiunea actuală a ”Acordului Concorde” între echipe, FIA şi Formula 1 stipulează că 10 echipe îşi împart
partea lor din veniturile realizate şi orice echipă nouă ar diminua aceste câştiguri.

Din acest motiv, orice nou participant trebuie să plătească o taxă de 200 de milioane de dolari ca să intre în F1, sumă împărţită între echipele existente ca o compensaţie.

Michael Andretti, fiul campionului mondial din 1978, Mario Andretti, este deja implicat în IndyCar, Formula E şi Extreme E, brandul său având o puternică recunoaştere mondială.

Începând cu 2026, F1 va beneficia de un nou furnizor de motoare, când Audi va transforma fosta echipă elveţiană Sauber în echipa sa proprie de fabrică.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lautaro Martinez (Inter Milano), amendat de Federaţia italiană pentru blasfemie

Căpitanul echipei italiene Inter Milano, argentinianul Lautaro Martinez, a fost amendat după ce a pronunţat "o expresie blasfematoare"...

Arsenal o poate învinge pe Real în cea mai importantă seară din cariera mea (Arteta)

Antrenorul echipei de fotbal Arsenal, Mikel Arteta, a declarat că este convins de faptul că londonezii o pot...

Bukayo Saka nu se grăbeşte să semneze un nou contract şi este fericit la Arsenal

Jucătorul Bukayo Saka a declarat că nu este nicio grabă să semneze un nou contract cu echipa engleză...

Bayern şi Real Madrid, favorite pentru titlu în Liga Campionilor, consideră antrenorul lui Inter Milano

Antrenorul echipei Inter Milano, Simone Inzaghi, a prezentat-o, luni, pe Bayern Munchen, adversara sa din sferturile de finală...