Medalii de bronz pentru echipele feminine ale României la Mondialele de Tenis de Masă pentru juniori

Data:

Echipele feminine ale României U19 şi U15 au obţinut medalii de bronz la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori de la Rades (Tunisia), potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă, citat de Agerpres.

La Under-19, România a dispus în sferturi de Singapore cu 3-1, prin punctele reuşite de Ioana Sîngeorzan, 3-0 (11-5, 11-8, 11-8) cu Jingyi Zhoy şi Elena Zaharia, 3-0 (11-8, 11-6, 11-5) cu Zhao-Yun Tan şi 3-1 (11-9, 9-11, 11-9, 11-6) cu Jingyi Zhou. În alt meci, Camelia Mitrofan a pierdut cu 0-3 (7-11, 8-11, 6-11) partida cu Ser Lin Qian.

În semifinale, România a fost învinsă de Franţa cu 3-0. Ioana Sîngeorzan a pierdut meciul cu Prithika Pavade, scor 0-3 (8-11, 8-11, 7-11), Elena Zaharia a cedat în disputa cu Charlotte Lutz, scor 1-3 (6-11, 11-9, 6-11, 9-11), iar Andrea Teglas a pierdut partida cu Agathe Avezou, scor 2-3 (11-9, 7-11, 9-11, 12-10, 6-11).

La Under-15, România a fost învinsă de China în semifinale, după ce câştigase cu 3-0 sfertul de finală cu Tunisia.

Alesia Sferlea a pierdut meciul cu Yutong Yan cu scorul de 0-3 (7-11, 6-11, 5-11), Bianca Mei-Roşu a cedat în disputa cu Junlin Xiang, scor 2-3 (5-11, 5-11, 11-9, 11-8, 4-11), iar Cristina Sîngeorzan s-a înclinat în meciul cu Yuxin Gao cu 1-3 (2-11, 13-11, 5-11, 5-11).

Echipa masculină Under-19 a României s-a oprit în sferturile de finală, iar la categoria Under-15 nu ne-am prezentat cu echipa.

România participă cu 13 sportivi la cele două categorii de vârstă (U15, U19), la individual şi pe echipe.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...