A murit Nick Bollettieri, antrenorul lui Andre Agassi, Boris Becker şi Serena Williams

Data:

Americanul Nick Bollettieri, considerat unul dintre cei mai importanţi antrenori din istoria tenisului pentru rolul pe care l-a jucat în formarea mai multor vedete ale acestui sport, a încetat din viaţă, la vârsta de 91 de ani, informează EFE, citată de Agerpres.

Andre Agassi, Monica Seles, Jim Courier, Maria Şarapova, Tommy Haas, Martina Hingis, Venus şi Serena Williams, Boris Becker şi Marcelo Rios sunt doar câţiva dintre jucătorii care au trecut pe la academia pe care Bollettieri a deschis-o în 1978, în Florida.

Deşi a fost doar un jucător amator, ca antrenor este considerat un revoluţionar, capabil să scoată tot ce este mai bun din fiecare jucător, chiar şi cu preţul unei exigenţe maxime.

Fiul unor imigranţi italieni, Nick Bollettieri a absolvit filosofia şi a studiat dreptul, iar apoi a servit în armata Statelor Unite înainte de a începe să predea lecţii de tenis la un hotel din Porto Rico. După ce şi-a descoperit vocaţia, el a deschis academia care l-a făcut celebru şi care a condus zeci de jucători în elita tenisului mondial.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlos Alcaraz, liderul echipei Europei la competiţia Laver Cup

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, actualul număr doi mondial, va conduce echipei Europei la competiţia Laver Cup 2025, care...

Ciclism: Cea de-a 80-a ediţie a Turului Spaniei debutează sâmbătă la Torino

Cea de-a 80-a ediţie a Turului Spaniei, ultima dintre cele trei mari curse cicliste pe etape ale sezonului,...

Clubul Chelsea, obligat să vândă jucători pentru a evita o sancţiune

Clubul englez de fotbal Chelsea Londra trebuie să-şi echilibreze conturile şi să aibă un sold neutru sau pozitiv...

Antrenorul Darren Cahill, încrezător că Jannik Sinner va fi pregătit să-şi apere titlul la US Open

Antrenorul Darren Cahill a minimalizat temerile legate de sănătatea lui Jannik Sinner, după ce acesta a fost nevoit...