Ministrul britanic al Sportului va purta banderola OneLove la meciul Anglia – Ţara Galilor

Data:

Ministrul britanic al Sportului, Stuart Andrew, va purta banderola curcubeu OneLove în tribune, în timpul meciului dintre Anglia şi Ţara Galilor, pe care FIFA a interzis jucătorilor să o poarte la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, informează AFP, citată de Agerpres.

Anglia şi Ţara Galilor se numără printre cele şapte selecţionate care au renunţat la ideea de a purta această banderolă, după ameninţările cu sancţiuni sportive ale organismului suprem al fotbalului mondial.

Nu va fi o premieră la Cupa Mondială, pentru ca ministrul german de Interne, Nancy Faeser, responsabilă cu sportul, a purtat banderola alături de preşedintele FIFA, Gianni Infantino, în timpul eşecului suferit de Germania în faţa Japoniei (1-2), săptămâna trecută. Acelaşi lucru l-a făcut şi ministrul belgian de Externe, Hadja Lahbib, în cursul partidei pe care Belgia a câştigat-o în faţa Canadei (2-1).

Homosexualitatea este ilegală în Qatar, iar mai multor fani le-au fost confiscate obiecte în culorile curcubeului, banderole şi alte obiecte, în cursul primei faze a Cupei Mondiale.

Stuart Andrew, care şi-a declarat homosexualitatea, a afirmat la postul de televiziune ITV că va purta „cu siguranţă” banderola la meciul de marţi, precizând că este „încântat” de exemplul dat săptămâna trecută de colega sa germană.

Ministrul britanic consideră, de asemenea, „nedrept” că englezilor şi galezilor li s-a interzis în ultimul moment să poarte banderola respectivă.

Grupul englez de fani „3LionsPride”, care reprezintă comunitatea LGBT+, a decis înainte de această Cupă Mondială ca membrii săi să nu călătorească în Qatar.

„Aceste meciuri ar trebui să fie o sărbătoare pentru toţi suporterii, dar din păcate mulţi dintre ei consideră că nu este cazul. Nu este un turneu pentru ei. Au simţit că nu pot face parte din el, iar acest lucru nu este acceptabil”, a regretat ministrul britanic.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...