Federaţia Română de Gimnastică anunţă că Lucian Sandu s-a autosuspendat din funcţia de antrenor al lotului naţional

Data:

Federaţia Română de Gimnastică (FRG) a anunţat, într-un comunicat de presă remis Agerpres, că Lucian Sandu s-a autosuspendat din funcţia de antrenor al lotului naţional feminin de gimnastică artistică după ce a fost acuzat în mass media de agresare fizică şi verbală de către sportiva Amalia Puflea.

„Lucian Sandu s-a autosuspendat din funcţia de antrenor coordonator al CNOPJ Deva şi al lotului de senioare după ce a fost acuzat în mass media de agresare fizică şi verbală de către Amalia Puflea. Sandu şi-a anunţat decizia în cadrul Comitetului Executiv al FRG întrunit pe 23.11, cazul său urmând să fie discutat de o comisie complexă de analiză din cadrul FRG”, se arată în comunicatul citat.

Antrenorul a explicat că nu doreşte ca situaţia actuală şi prezenţa sa în sala de gimnastică să afecteze negativ pregătirea gimnastelor în vederea realizării obiectivelor de performanţă viitoare.

„Din cauza acuzaţiilor apărute azi în spaţiul public am decis ca începând cu data de 1/12/2022 să mă autosuspend din funcţia deţinută în prezent, până în momentul soluţionării acestor acuzaţii. Autosuspendarea mea va intra în vigoare după încheierea Campionatelor Naţionale de la Bacău, considerând că am obligaţia de a asista sportivele pregătite de mine la această ultimă competiţie din an; am luat această decizie nedorind ca situaţia actuală şi prezenţa mea în sală să afecteze negativ pregătirea gimnastelor în vederea realizării obiectivelor de performanţă propuse pentru anul viitor. Îmi rezerv dreptul ca după soluţionarea acestor acuzaţii nefondate, să îi acţionez în judecată pe toţi cei care mi-au creat prejudicii de imagine, profesionale şi materiale în această speţă şi să-mi reiau activitatea în cadrul aceloraşi structuri”, a declarat Lucian Sandu.

Până la soluţionarea acestei situaţii, Lucian Sandu a anunţat că nu va mai intra în sala de antrenament. În locul său, Gina Groza Gogean va fi antrenor coordonator interimar.

Gimnasta Amalia Puflea (15 ani), medaliată cu aur la FOTE şi campioană europeană de junioare, a lansat la mijlocul lunii septembrie o serie de acuzaţii pe site-ul Prosport la adresa antrenorilor Lucian Sandu şi Gina Gogean. Aceasta susţine că antrenorii lotului naţional de la Deva au jignit-o, au forţat-o să se antreneze accidentată şi chiar a că a primit o palmă din partea acestora.

În urma dezvăluirilor, ministrul Sportului, Eduard Novak, a organizat o întâlnire cu „reprezentanţii tuturor factorilor sportivi implicaţi în acest conflict, pentru a afla adevărul şi a identifica soluţiile” pentru ca sportiva să îşi poată continua cariera în cele mai bune condiţii. La întâlnire au participat Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, Federaţia Română de Gimnastică, gimnasta, familia şi antrenorii. Ulterior, FRG a anunţat că va efectua o analiză complexă privind activitatea din cadrul Centrului Olimpic de Gimnastică de la Deva.

La 16 noiembrie, deputatul AUR Dan Tănasă a solicitat Comisiei pentru sport din Camera Deputaţilor şi premierului Nicolae Ciucă să reacţioneze în cazul gimnastei de 15 ani, Amalia Puflea, care reclamă că ar fi fost agresată şi terorizată de către antrenori.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NHL – Campioana Florida Panthers, învingătoare în primul meci al finalei Conferinţei de Est

Echipa Florida Panthers, deţinătoarea Cupei Stanley, a învins în deplasare, cu scorul de 5-2, formaţia Carolina Hurricanes, în...

Manchester United nu merită o paradă dacă va câştiga trofeul Europa League, afirmă Neville

Jucătorii echipei de fotbal Manchester United nu merită o paradă în cazul în care vor reuşi să câştige...

Jude Bellingham se va opera după Cupa Mondială a Cluburilor şi va rata startul sezonului viitor (BBC)

Internaţionalul englez Jude Bellingham, jucătorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, va fi supus unei intervenţii chirurgicale la...

Cinci persoane, condamnate la închisoare după abuzuri rasiale la adresa lui Vinicius Jr

Cinci persoane au fost condamnate la închisoare pentru insulte rasiale la adresa atacantului brazilian Vinicius Jr, în timpul...