Danemarca, ţinută în şah de Tunisia, la Cupa Mondială

Data:

Selecţionatele Danemarcei şi Tunisiei au terminat la egalitate, 0-0, pe Education City Stadium din Doha, într-un meci din Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, anunță Agerpres.

Danemarca, semifinalistă anul trecută la EURO 2020, a dominat jocul, dar Tunisia a avut o evoluţie foarte bună şi nu i-a oferit prea multe şanse echipei conduse din teren de Eriksen.

Africanii au început mai bine şi au avut prima oportunitate, însă şutul lui Draeger (11), de la 22 de metri, a fost deviat puţin pe lângă poartă.

Danemarca a preluat controlul cu trecerea timpului şi a avut prima ocazie în min. 23, când Andersen a şutat din marginea careului, însă Dahmen a prins.

Tunisia a marcat în min. 23 prin Jebali, după o cursă de la centrul terenului, dar reuşita sa a fost anulată pentru un ofsaid evident.

Hojbjerg (33) şi-a încercat şansa de la circa 22 de metri, dar portarul Dahmen a fost din nou pe fază.

”Vulturii din Cartagina” au fost mai activi în finalul primei părţi, dar Laidouni (23), fostul jucător al echipei FC Voluntari, a tras mult pe lângă din unghi, iar Jebali (43) s-a demarcat la limita ofsaidului, însă Schmeichel a salvat golul cu un reflex remarcabil. Un eventual gol ar fi fost probabil anulat având în vedere poziţia lui Jebali.

Repriza secundă a aparţinut în întregime danezilor, care şi-au creat câteva ocazii bune, dar nu au reuşit să concretizeze.

Dolberg (57) a trimis o lovitură de cap pe lângă ţintă, la centrarea lui Damsgaard, apoi Dahmen (69) a salvat golul la şutul lui Eriksen de la 20 de metri. În min. 70, la un corner, Christensen a recentrat cu capul spre bara a doua, de unde Cornelius a trimis, tot cu capul, în bară, de la o jumătate de metru, nereuşind să împingă mingea în plasă.

Lindstrom a fost aproape de un gol de senzaţie, însă şutul său de la 24 de metri, de pe dreapta, a fost deturnat de Dahmen de la vinclu (90+3).

Danezii au cerut în minutele adiţionale un penalty, arbitrul mexican a urmărit reluările pe margine, dar a decis că a fost fault în atac.

Tunisia nu a trecut până acum de faza grupelor la cele cinci participări anterioare la Cupa Mondială, în timp ce Danemarca a ratat o singură dată ieşirea din grupe la cinci participări.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Oliver Kahn critică atitudinea conducerii lui Bayern Munchen faţă de Max Eberl

Fostul director general al clubului german de fotbal Bayern Munchen, Oliver Kahn, a criticat vineri conducerea grupării pentru...

Noua înţelegere contractuală a lui Salah cu Liverpool a implicat mult efort (Arne Slot)

Antrenorul echipei engleze de fotbal Liverpool, Arne Slot, a declarat prelungirea contractului lui Mohamad Salah a necesitat un...

Mirel Rădoi (Universitatea CRaiova) – Pentru mine nu este o finală meciul cu FCSB

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că partida cu FCSB, din...

David Popovici, cel mai rapid om in istorie la 50, 100 şi 200 m liber

Înotătorul român David Popovici, campionul olimpic en titre la 200 m liber, a anunţat, vineri, că a devenit...