Olimpiu Moruţan: Îmi pare rău că nu am marcat să îmi ajut echipa

Data:

Fotbalistul român Olimpiu Moruţan a afirmat la finalul partidei amicale cu Slovenia, pierdută cu scorul de 1-2, că regretă că nu a reuşit să marcheze, potrivit Agerpres.

„Îmi pare rău că am pierdut acest meci, trebuia să câştigăm pentru a avea un moral foarte bun. Dar nu ne-a ajutat nici gazonul şi trebuia să dăm gol din fazele pe care le-am avut. Îmi pare rău că nu am marcat, că nu am putut să îmi ajut echipa. Îmi doresc asta de acum înainte. Vreau să demonstrez că merit să fiu aici şi ştiu că pot mai mult şi îmi doresc ca în martie să fiu aici”, a spus Moruţan la Pro Arena.

Mijlocaşul echipei italiene Pisa s-a arătat dezamăgit şi de faptul că naţionala României nu este prezentă la Cupa Mondială din Qatar.

„Normal că e trist că nu suntem prezenţi la un campionat mondial. Toţi ne-am fi dorit să fim acolo. Acum avem încă un amical cu Moldova şi sperăm într-un rezultat bun, pentru că avem nevoie de susţinerea tuturor”, a mai spus Moruţan.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...