Edward Iordănescu: Rezultatul cu Slovenia nu e pozitiv, dar testul pentru mine a fost foarte bun

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, după înfrângerea din amicalul cu Slovenia (scor 2-1), că rezultatul nu e pozitiv, dar testul a fost unul foarte bun împotriva unui „adversar de calibru”, potrivit Agerpres.

„Rezultatul nu a fost unul pozitiv, dar testul pentru mine a fost unul foarte bun. Mă bucur în primul rând că am avut posibilitatea să debutăm nişte jucători. Nu e uşor să debutezi 5 jucători împotriva unei echipe de calibru… de calibru pentru că Slovenia are în componenţă fotbalişti care evoluează la un nivel foarte bun. Slovenia a venit aici în componenţă completă şi dacă ne uităm la ultimele lor meciuri putem spune că eram în gardă”, a spus tehnicianul la postul Pro Arena.

„În prima repriză am fost timoraţi, s-a văzut că ne căutăm, că nu avem chimie de joc. Am avut probleme, dar cu toate astea am avut prima ocazie, acea bară. Din păcate, o greşeală individuală şi o nesincronizare la golul doi ne-au adus în dezavantaj cu un scor deloc plăcut la pauză. În repriza a doua am văzut la echipa noastră alt curaj, altă stare de spirit, altă încredere. Am împins foarte sus jocul şi ne-am creat foarte multe ocazii. Am marcat un gol şi, din punctul meu de vedere, puteam să scoatem cel puţin un egal. Dacă marcam până în minutul 80 al doilea gol atunci puteam chiar să şi câştigăm. Noi am avut două bare şi alte 3-4 ocazii imense, însă ei au avut un portar fantastic”, a adăugat Iordănescu.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Irina Begu s-a oprit în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Madison Keys, cu 7-6 (7/3), 7-6 (8/6),...

Veteranul Richard Gasquet a pierdut meciul cu numărul 1.000 al carierei, la Madrid (ATP)

Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet (116 ATP) a pierdut joi meciul cu numărul 1.000 al carierei sale,...

Geraint Thomas, liderul echipei Ineos în Turul Italiei 2024

Ciclistul galez Geraint Thomas, clasat pe locul secund în Turul Italiei din 2023, va fi liderul echipei Ineos...

Roland Garros va dispune de un al doilea teren acoperit pentru turneul de Grand Slam şi JO 2024

Complexul sportiv Roland Garros a raportat finalizarea lucrărilor de modernizare înaintea turneului de Grand Slam (20 mai-9 iunie),...