România încheie EURO 2022 cu o înfrângere, 28-32 cu Germania

Data:

Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de Germania cu scorul de 32-28 (16-14), la Skopje, în ultimul său meci din Grupa principală 2 şi de la Campionatul European – EHF EURO 2022 din Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, anunță Agerpres.

Tricolorele, afectate de eşecul nemeritat de marţi, cu Muntenegru, au făcut un joc modest, într-un meci fără o miză prea mare, pierzând fără drept de apel în faţa Germaniei, cu care au încheiat la egalitate într-un test jucat înaintea turneului final, în Ungaria (29-29).

Totuşi, România a început bine, a condus cu 3-0, 4-1, 5-2 şi 6-3 (min. 8), dar a primit şapte goluri consecutive, Germania desprinzându-se la 10-6 (15). După ce a avut 16-12 pe tabelă, Germania a intrat la pauză cu un avans de două goluri, 16-14. În repriza secundă, echipa antrenată de Florentin Pera s-a apropiat la un gol, 16-17, dar nu a reuşit mai mult. Germania, în schimb, a condus şi la cinci goluri, 26-21, 27-22, impunându-se cu 32-28.

Pentru România au marcat Cristina Neagu 7 goluri, Sorina Grozav 6, Laura Pristăviţa 4, Alexandra Badea 4, Alexandra Dindiligan 3, Bianca Bazaliu 2, Crina Pintea 2.

Diana Ciucă (30,43%) şi Daciana Hosu (31,82%) au apărat fiecare câte 7 şuturi.

Golurile învingătoarelor au fost reuşite de Johanna Stockschlader 10, Alina Grijseels 8, Emily Boelk 7, Meike Schmelzer 2, Lisa Antl 2, Xenia Smits 1, Maren Weigel 1, Julia Maidhof 1.

Isabell Roch (SCM Râmnicu Vâlcea) a parat nu mai puţin de 13 aruncări (37,14%), iar Katharina Filter una (7 metri).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Portarul Rui Patricio, campion european cu Portugalia, a agăţat mănuşile în cui

Portarul Rui Patricio, campion european cu selecţionata Portugaliei în 2016, a pus capăt carierei sale la 37 de...

Platini a făcut plângere pentru defăimare împotriva a trei foşti membri ai FIFA

Fostul preşedinte al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Michel Platini, a depus plângere pentru defăimare împotriva a trei...

Lionel Messi şi Inter Miami vor disputa un amical în compania echipei Barcelona, în Ecuador

Starul argentinian Lionel Messi va disputa un meci amical în Ecuador pe 7 februarie, cu actuala sa echipă,...

PSG ‘merita victoria’ cu Athletic Bilbao, consideră antrenorul Luis Enrique

Antrenorul Luis Enrique a afirmat că Paris Saint-Germain "merita victoria" în meciulîncheiat la egalitate (0-0) cu Athletic Bilbao,...