Gloria Buzău, calificată la ”masa verde” în turul al treilea preliminar al EHF European League

Data:

Tribunalul Federaţiei Europene de Handbal (EHF) a decis să dea câştig de cauză protestului depus de echipa feminină Gloria Buzău, care s-a calificat astfel în turul al treilea preliminar al EHF European League la ”masa verde”, potrivit site-ului EHF, citat de Agerpres.

”În minutul 42 şi 12 secunde al meciului, jucătoarea cu numărul 27 a echipei spaniole a marcat un gol şi în timp ce intenţiona să o noteze în raportul de meci, delegatul EHF a remarcat că jucătoarea nu figura pe foaia oficială, deşi era înregistrată pe lista de jucătoare trimisă de Costa del Sol Malaga la şedinţa tehnică. Tribunalul consideră că responsabilitatea de a asigura prezenţa jucătoarei pe foaia de joc este a clubului Costa del Sol Malaga, având în vedere că delegatul EHF are doar un rol administrative. Deci, prin faptul că a semnat raportul de meci, clubul spaniol i-a confirmat corectitudinea”, precizează EHF.

Având în vedere aceste lucruri, comisia decis să aprobe protestul, astfel că rezultatul meciului va fi 10-0 pentru SCM Gloria Buzău.

Pe teren, Costa del Sol Malaga s-a impus cu 30-24 în manşa secundă, după ce Gloria învinsese cu 32-31 la Buzău.

Gloria Buzău va juca în turul al treilea preliminar al competiţiei contra formaţiei maghiare Motherson Mosonmagyarovari KC.

Alte două echipe româneşti vor evolua în această fază, SCM Râmnicu Vâlcea şi CS Măgura Cisnădie. SCM Râmnicu Vâlcea va înfrunta echipa suedeză H 65 Hoors HK, iar Măgura Cisnădie va întâlni formaţia maghiară Siofok KC.

Toate echipele româneşti vor juca prima manşă în deplasare, pe 3/4 decembrie, iar manşa secundă pe teren propriu (10/11 decembrie). Câştigătoarele se vor califica în grupele competiţiei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...