Universitatea Craiova a câştigat la Arad, 2-1 cu UTA, în Superligă

Data:

Universitatea Craiova a învins-o pe UTA cu scorul de 2-1 (1-1), la Arad, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului, potrivit Agerpres.

UTA a deschis scorul prin fundaşul mauritan Aly Abeid (13), după o minge respinsă greşit de Nicuşor Bancu la un corner. A fost primul gol marcat de african pentru UTA.

Universitatea a controlat jocul în continuare şi a reuşit egalarea în finalul primei reprize, prin Ştefan Baiaram (45+1), cu capul din lovitura liberă executată de Dan Nistor.

Echipa antrenată de Mirel Rădoi a marcat golul victoriei prin acelaşi Baiaram (57), lansat de Nistor, după ce UTA a rămas în zece oameni în min. 50, când Paul Anton a primit al doilea cartonaş galben.

În min. 19, Mihai Dobrescu (UTA) a trimis mingea în bara propriei porţi.

Suporterii echipei arădene au cerut pe finalul meciului demisia antrenorului Ilie Poenaru.

UTA a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie în Superligă, un egal şi patru eşecuri.

Universitatea a ajuns la opt meciuri consecutive cu gol primit în Superligă. Universitatea venea după trei înfrângeri consecutive în deplasare.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...

Portarul Maignan (Milan) critică şi el disputarea meciului cu Como în Australia

Portarul naţionalei de fotbal al Franţei şi al echipei AC Milan, Mike Maignan, a declarat că este ''total...