Arsenal şi-a asigurat calificarea în faza următoare a competiţiei de fotbal Europa League, după ce a învins-o pe PSV Eindhoven cu scorul de 1-0, la Londra, într-un meci restant din Grupa A, potrivit Agerpres.
Elveţianul Granit Xhaka a marcat singurul gol al partidei (71).
Tânărul fotbalist român Cătălin Cîrjan (19 ani) a fost rezervă la ”tunari”.
Cele două echipe se vor înfrunta pe 27 octombrie la Eindhoven, în partida revanşă.
Câştigătoarele grupelor din Europa League se califică direct în optimile de finală, formaţiile clasate pe locul secund dispută baraje pentru optimi cu echipele de pe locul al treilea din grupele Ligii Campionilor, iar echipele clasate pe trei în grupele Europa League vor juca baraje pentru accederea în optimile Europa Conference League cu formaţiile clasate pe locurile secunde în această competiţie.
Sursa: Agerpres