Denis Drăguş, inclus în echipa etapei a 12-a din campionatul Belgiei

Data:

Denis Drăguş, jucătorul român al lui Standard Liege, a fost inclus de site-ul walfoot.be în echipa ideală a etapei a 12-a din campionatul Belgiei după ce a înscris un gol şi a contribuit la încă unul în victoria cu 3-0 de pe teren propriu contra lui Royal Antwerp, care era lider înaintea partidei, potrivit Agerpres.

Standard a marcat toate golurile în primele zece minute, prin William Balikwisha, în minutul 2, Denis Drăguş, în minutul 4, la o acţiune personală, şi Cihan Canak, în minutul 9, la o fază la care internaţionalul român a lăsat mingea să treacă pentru foarte tânărul său coechipier (17 ani).

„Aproape toţi jucătorii lui Standard aveau argumente să fie reţinuţi (în echipa etapei – n. r.), însă românul reuşeşte o adevărată minunăţie de gol şi dă un assist ‘neoficial’ lăsând mingea să treacă pentru Canak”, scrie walfoot.be.

Drăguş, care are patru goluri în 12 meciuri jucate în actualul sezon pentru Standard, a fost înlocuit după 77 de minute.

Echipa ideală a ultimei etape din campionatul Belgiei, în viziunea site-ului citat, este următoarea: Simon Mignolet (FC Bruges) – Mark McKenzie (KRC Genk), Nurio (Gent) – Ross Sykes (Union Saint-Gilloise) – Cihan Canak (Standard Liege), William Balikwisha (Standard Liege), Hans Vanaken (FC Bruges), Modou Tambedou (Zulte Waregem) – Denis Drăguş (Standard Liege), Kevin Denkey (Cercle Bruges), Dante Vanzeir (Union Saint-Gilloise).

În clasament, Standard este pe locul 5, cu 22 de puncte. KRC Genk este noul lider, cu 31 de puncte, urmată de Royal Antwerp, 30 puncte, FC Bruges, 25 puncte, Union Saint-Gilloise, 25 puncte.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...