Comitetul Internaţional Olimpic a suspendat Comitetul Olimpic din Guatemala

Data:

Comitetul Internaţional Olimpic a suspendat duminică Comitetul Olimpic din Guatemala, în urma eşecului acestei ţări de a rezolva o dispută legală internă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

CIO a avertizat luna trecută că termenul de rezolvare al problemei este de 15 octombrie, iar în caz contrar forul naţional olimpic riscă o sancţiune.

”Nu s-a putut ajunge la nicio soluţie între Comitetul olimpic naţional (NOC) din Guatemala şi autorităţile relevante din Guatemala în termenele prescrise”, a spus CIO într-un comunicat.

NOC a intrat în contradicţie cu Curtea Constituţională a ţării, asupra unor prevederi din regulamentul organismului olimpic.

Suspendarea CIO înseamnă că sportivii din Guatemala nu îşi pot reprezintă ţara lor la Jocurile Olimpice şi NOC nu mai poate primi finanţare din partea forului internaţional olimpic.

”În interesul sportivilor şi al mişcării olimpice din Guatemala, CIO a îndemnat NOC şi autorităţile relevante din Guatemala să se întâlnească şi să găsească o soluţie acceptabilă…care ar permite Comitetului executiv al CIO să ridice suspendarea NOC cât mai curând posibil”, se arată în comunicatul CIO.

Următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, din 2024, va fi găzduită de Paris.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Poloneza Iga Swiatek domină autoritar top-ul WTA

Săptămâna aceasta va fi a o suta pentru jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek pe poziţia de lider...

Fotbal: Petrolul Ploieşti, remiză cu UTA, în play-out-ul Superligii

Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate cu UTA Arad, 1-1 (1-0), luni, pe teren propriu, într-un meci din...

Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, medaliile de bronz în Liga Naţională

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a cucerit medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet feminin, după ce a...

Tenis: Djokovic va absenta la turneul de la Madrid

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a decis să nu participe la ediţia din acest an a...