NBA a lansat în stratosferă un tricou aparţinând argentinianului Manu Ginobili

Data:

Liga profesionistă nord-americană de baschet a sărbătorit legendara carieră a jucătorului argentinian Manu Ginobili, câştigător a patru titluri de campion cu San Antonio Spurs şi pe care l-a inclus recent în „Hall of Fame”-ul NBA, lansând în stratosferă un tricou cu numărul 20 purtat la Spurs, cu semnătura fostului mare jucător, cu ajutorul unui balon depresurizat, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Inedita iniţiativă a fost luată de NBA în colaborare cu organizaţia B2Space, care are sedii în Spania, Ţara Galilor şi Japonia, iar lansarea a avut loc din oraşul spaniol Leon.

Balonul depresurizat, biodegradabil şi alimentat cu heliu, a dus tricoul lui Ginobili la peste 30 km altitudine, unde a rămas timp de aproape patru ore înainte de a reveni pe pământ.

„Am ales să lansăm tricoul lui Manu Ginobili în spaţiu pentru tot ce a făcut pentru baschetul latino-american şi pentru sport în general”, a spus directorul de marketing al NBA pentru America Latină, Emilio García Duarte.

Ginobili, în vârstă de 45 de ani, s-a retras de pe teren în 2018, după o carieră impresionantă care i-a adus şi o medalie olimpică de aur la Atena, în 2004.

Argentinianul a jucat în NBA între 2002 şi 2018, doar la San Antonio Spurs, formând un legendar trio alături de Tim Duncan şi Tony Parker.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...