Primarul Sectorului 6 promite o bază sportivă de canotaj pe Lacul Morii

Data:

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului, că intenţionează să construiască o bază sportivă de canotaj pe Lacul Morii din Capitală, potrivit Agerpres.

El a condiţionat investiţia în această bază de un acord între Federaţia Română de Canotaj şi Administraţia Naţională Apele Române.

„Am discutat cu conducerea Federaţiei Române de Canotaj despre posibilitatea de a realiza pe Lacul Morii o pistă specifică pentru canotaj. Am văzut anul acesta ce performanţe au realizat canotorii noştri, sunt fabuloase, iar ele trebuie menţinute. Dacă şi Apele Române vor permite desfăşurarea de activităţi sportive pe Lacul Morii, atunci Primăria Sectorului 6 va investi în construirea unei baze sportive de canotaj. Aşteptăm realizarea unui protocol între Federaţia Române de Canotaj şi Apele Române, iar noi ne asumăm să construim această bază sportivă la Lacul Morii. De asemenea, mai avem în plan să construim o arenă de baschet în aer liber, dar să poată fi şi acoperită. Asta pentru că dorim să insistăm în special pe baschetul 3×3”, a spus Ciucu.

Prezent la conferinţa de presă, secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj, Sandu Pop, a afirmat că infrastructura specifică este un capitol la care canotajul românesc suferă.

„Această promisiune a domnului primar privind construirea unei noi baze nautice ne aduce o mare satisfacţie. Infrastructura e un lucru de care canotajul românesc duce lipsă în acest moment”, a explicat Pop.

România a obţinut patru medalii de aur la Mondialele din Cehia (18-25 septembrie), vineri prin Ionela Cozmiuc, la simplu vâsle feminin, categorie uşoară, sâmbătă prin echipajul masculin de dublu rame, alcătuit din Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, iar duminică la dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş) şi opt plus unu feminin (Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş. Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Victoria-Ştefania Petreanu).

Delegaţia ţării noastre a participat cu 11 ambarcaţiuni şi 35 de sportivi la Mondialele de la Racice, reuşind să califice nouă în finalele pentru medalii. Bilanţul final a fost de patru medalii de aur, trei locuri patru şi două locuri şase.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marele Premiu al Principatului Monaco rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2035

Marele Premiu al Principatului Monaco, cursă istorică de Formula 1, va rămâne în calendar cel puţin până în...

Mike Tyson şi Floyd Mayweather se vor înfrunta în ring în primăvara anului viitor

Foştii boxeri americani Mike Tyson şi Floyd Mayweather au ajuns la un acord pentru un posibil meci demonstrativ...

Luis Suarez şi-a cerut scuze după încăierarea din finala Leagues Cup

Atacantul uruguayan Luis Suarez (Inter Miami) şi-a prezentat scuze, joi, după ce a fost implicat în încăierarea din...

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...