Primarul Sectorului 6 promite o bază sportivă de canotaj pe Lacul Morii

Data:

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului, că intenţionează să construiască o bază sportivă de canotaj pe Lacul Morii din Capitală, potrivit Agerpres.

El a condiţionat investiţia în această bază de un acord între Federaţia Română de Canotaj şi Administraţia Naţională Apele Române.

„Am discutat cu conducerea Federaţiei Române de Canotaj despre posibilitatea de a realiza pe Lacul Morii o pistă specifică pentru canotaj. Am văzut anul acesta ce performanţe au realizat canotorii noştri, sunt fabuloase, iar ele trebuie menţinute. Dacă şi Apele Române vor permite desfăşurarea de activităţi sportive pe Lacul Morii, atunci Primăria Sectorului 6 va investi în construirea unei baze sportive de canotaj. Aşteptăm realizarea unui protocol între Federaţia Române de Canotaj şi Apele Române, iar noi ne asumăm să construim această bază sportivă la Lacul Morii. De asemenea, mai avem în plan să construim o arenă de baschet în aer liber, dar să poată fi şi acoperită. Asta pentru că dorim să insistăm în special pe baschetul 3×3”, a spus Ciucu.

Prezent la conferinţa de presă, secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj, Sandu Pop, a afirmat că infrastructura specifică este un capitol la care canotajul românesc suferă.

„Această promisiune a domnului primar privind construirea unei noi baze nautice ne aduce o mare satisfacţie. Infrastructura e un lucru de care canotajul românesc duce lipsă în acest moment”, a explicat Pop.

România a obţinut patru medalii de aur la Mondialele din Cehia (18-25 septembrie), vineri prin Ionela Cozmiuc, la simplu vâsle feminin, categorie uşoară, sâmbătă prin echipajul masculin de dublu rame, alcătuit din Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, iar duminică la dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş) şi opt plus unu feminin (Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş. Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Victoria-Ştefania Petreanu).

Delegaţia ţării noastre a participat cu 11 ambarcaţiuni şi 35 de sportivi la Mondialele de la Racice, reuşind să califice nouă în finalele pentru medalii. Bilanţul final a fost de patru medalii de aur, trei locuri patru şi două locuri şase.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...