Ministerul Sportului a alocat un milion de lei pentru finalizarea bazinului olimpic de înot din Baia Mare

Data:

Ministerul Sportului a alocat suma de 1.014.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor la Bazinul Olimpic de înot din cadrul Complexului Sportiv Naţional ”Lascăr Pană” din Baia Mare, potrivit unui comunicat publicat de minister, citat de Agerpres.

Lucrările la bazinul descoperit din Baia Mare se vor putea finaliza, astfel, anul acesta. Din suma totală, 850.000 lei au fost alocaţi de la buget, pentru dotări bazin (pompe recirculare, staţie clorinare, cazane, invertori, cuplaje la instalaţia de panouri solare etc.) şi 164.000 lei, din venituri proprii ale CSN Baia Mare, pentru finalizare lucrări exterioare (trotuare, borduri perimetrale, amenajare teren, duşuri).

”Mă bucur că putem finaliza lucrările la acest bazin olimpic şi reda către Baia Mare, dar şi către nataţia românească, în ansamblu, un obiectiv extrem de important. Creşterea interesului pentru acest sport, pe fondul rezultatelor internaţionale de excepţie din ultima vreme, trebuie susţinută cu interes şi eforturi şi din partea tuturor celor care pot contribui la infrastructura necesară. Ministerul Sportului face demersurile necesare pentru ca sportivii să aibă toate condiţiile de pregătire. Vom avea acum încă un bazin olimpic şi nu ne oprim aici”, a declarat ministrul Sportului, Eduard Novak.

Lucrările la bazinul descoperit au început în anul 2019, după ce acesta fusese închis în anul 2010, ca urmare a degradării survenite pe durata celor aproximativ 25 de ani de funcţionare ca ştrand.

Ministerul a alocat sume de la buget pentru lucrările de reabilitare în anii 2019 (1.700.000 lei) şi 2021 (1.267.000 lei), anul 2020 însemnând sistarea totală a lucrărilor, pe fondul lipsei oricărei alocări în acest sens şi a rezilierii contractului încheiat anterior, fiind necesară reluarea procedurii de licitaţie.

În luna decembrie a acestui an, ca urmare a asigurării fondurilor necesare, lucrările se vor finaliza, urmând ca bazinul să fie pus în funcţiune, imediat ce vremea o va permite, şi să fie omologat ca bazin olimpic, date fiind dimensiunile sale: 50,03×28 metri, şi cele zece culoare de înot, dintre care două laterale, de încălzire.

În administrarea Complexului Sportiv Naţional ”Lascăr Pană” din Baia Mare se află două bazine de înot, unul acoperit, funcţional, cu o capacitate de 280 de locuri, care găzduieşte anual competiţii naţionale de copii şi de cadeţi, printre care naţionalele şcolare de înot. Acest bazin nu are dimensiunile şi dotările care să permită omologarea ca bazin olimpic.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Miriam Bulgaru s-a calificat în sferturile turneului ITF de la Viena

Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la...

Ianis Hagi a semna pe doi ani cu Alanyaspor

Internaţionalul român Ianis Hagi a semnat un contract pe doi ani cu echipa turcă de fotbal Alanyaspor, a...

Mircea Lucescu – Am vorbit cu Ianis Hagi, e excelent că a ales campionatul Turciei

Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că a...

Mircea Lucescu – Aş fi preferat să nu jucăm amicalul cu selecţionata Canadei

Selecţionerul Mircea Lucescu a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că şi-ar fi dorit ca echipa naţională de...