Mihnea Harasim, unicul reprezentant al României la Mondialele de Ciclism pe şosea, intră vineri în concurs

Data:

România are un singur reprezentant, Mihnea Harasim, la Campionatele Mondiale de ciclism pe şosea din Australia, care va intra vineri în concurs în cursa de fond juniori, informează Federaţia Română de Ciclism pe reţelele de socializare, potrivit Agerpres.

Mihnea Harasim, 18 ani, născut la Constanţa, care ocupă locul 12 în clasamentul mondial UCI al juniorilor, a fost însoţit la Wollongong doar de mecanicul Luis Acuna.

FR de Ciclism a precizat că problemele cu viza pentru Australia şi costurile financiare foarte mari au împiedicat deplasarea lui Emil Dima, campion naţional de seniori, Alexandru Ciocan, preşedintele FRC, Mihail Rusu, secretar general al FRC, aflaţi pe lista iniţială pentru Mondialele de şosea.

”Datorită costurile foarte mari cu deplasarea per persoană, aproximativ 12.000 euro (avion, hotel, transport local) s-a hotărât doar deplasarea (în cazul în care se reuşeşte obţinerea vizei) a două persoane: a lui Mihnea şi a unei singure persoane din Staff. Pentru obţinerea vizei s-a intervenit din mai multe direcţii, prin scrisori oficiale: Ministerul Afacerilor Externe, Uniunea Ciclistă Internaţională, Ministerul Sportului, prin domnul ministru Eduard Novak. După toate aceste intervenţii am obţinut viza pentru Luis, Mihnea şi Alex. Alex Ciocan a renunţat la deplasarea la Campionatele Mondiale de şosea din cauza costurilor imense şi a renunţat inclusiv la participarea la Congresul UCI, care are loc în aceeaşi perioadă, din aceleaşi considerente urmând ca Luis să îl însoţească singur pe Mihnea în Australia, la Campionatele Mondiale de şosea”, se arată în postarea FRC de pe Facebook.

Mihnea Harasim, un ciclist de mare perspectivă, va concura vineri în proba de fond pe un traseu de 135,6 km.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbaliştii Rodri şi Bonmati, printre laureaţii Premiilor pentru Sport din Spania

Fotbaliştii Rodrigo Hernandez şi Aitana Bonmatí au fost recunoscuţi joi drept cei mai buni sportivi ai anului 2023...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu va fi o partidă uşoară cu Unirea, îşi merită punctele din clasament

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, se aşteaptă la o partidă dificilă cu Unirea Slobozia, în etapa a...

F1: După ce a avut alergie la cai, Hamilton anunţă că are un nou hobby, călăria

Britanicul Lewis Hamilton, pilotul echipei de Formula 1 Ferrari, a declarat, recent, că după ce a călărit pentru...

Chelsea, privată de Cole Palmer încă şase săptămâni, a anunţat Enzo Maresca

Echipa engleză de fotbal Chelsea nu va putea conta pe starul Cole Palmer pentru o perioadă de încă...