Opt atleţi kenyeni sancţionaţi pentru dopaj

Data:

Atleta kenyană Lilian Kasait Rengeruk, clasată pe locul 12 în finala probei de 5.000 m la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a devenit a opta reprezentantă a ţării sale sancţionată pentru dopaj de Unitatea de integritate a atletismului (UIA) începând din luna iulie, informează AFP, potrivit Agerpres.

Sportiva în vârstă de 25 ani, fostă campioană mondială Under-18 la 3.000 m, a fost testată pozitiv la letrozol în luna ianuarie. Suspendarea sa pe zece luni se încheie în februarie 2023.

Confruntată cu un val de controale pozitive, Federaţia kenyană de atletism a luat o serie de măsuri pentru a lupta împotriva acestei probleme, anunţând între altele, în iulie, o relansare a unităţii sale de informaţii şi anchete, „cu scopul de a demantela cartelurile şi a duce războiul împotriva dopajului la un nou nivel”.

Printre ceilalţi şapte atleţi vinovaţi de dopaj se numără Lawrence Cherono (34 ani), câştigătorul maratoanelor de la Boston şi Chicago în 2019 şi ocupantul locului al patrulea la Olimpiada de anul trecut. Testat pozitiv la trimetazidină, cu ocazia unui test în afara competiţiei, pe 23 mai, el a fost suspendat înaintea Campionatelor Mondiale de la Eugene (SUA), din luna iulie.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Wirtz va avea succes la Liverpool

Atacantul Thomas Muller, veteranul care se desparte de Bayern Munchen, a opinat că Florian Wirtz va avea succes...

Kvitova şi-a luat adio în lacrimi de la Wimbledon

Jucătoarea cehă Petra Kvitova şi-a luat un adio emoţionant de la Wimbledon, turneu de Grand Slam pe care...

Liverpool a refuzat să negocieze cu Bayern Munchen pentru columbianul Luis Diaz

FC Liverpool, campioana en titre a Angliei, a fost abordată de conducerea lui Bayern Munchen în vederea unui...

Elisabeta Lipă – Mihai Leu nu a fost doar un mare sportiv, ci un simbol al perseverenţei în înfruntarea greutăţilor

Multipla medaliată olimpică la canotaj Elisabeta Lipă a declarat că fostul campion mondial la box Mihai Leu, decedat...