Pilotul lui Emiliano Sala ştia că avionul are multe probleme

Data:

David Ibbotson, pilotul care îl transporta pe fotbalistul Emiliano Sala în accidentul mortal din 2019, i-a povestit unui prieten că a auzit o bufnitură în zborul său anterior şi că avionul său se confrunta cu probleme, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Ibbotston, la manşa avionului care s-a prăbuşit cu Sala în Canalul Mânecii în timpul voiajului de la Nantes la Cardiff, a trimis un mesaj audio amicului său, în care dezvăluia probleme tehnice înainte de zborul fatal, şi care a fost dezvăluit de BBC.

”În mod normal, ţin vesta de salvare pe scaun, dar mâine o voi purta”, a spus Ibbotson, care a auzit o bufnitură în zborul precedent tot deasupra Canalului Mânecii.

”Eram la mijlocul canalului şi ‘bang’! Continui să zbor şi ‘bum’! M-am gândit: Ce merge prost? Aşa că am verificat parametrii de zbor şi totul era în regulă, aşa că am continuat să zbor, dar a fost un semnal de alarmă”, a spus Ibbotson în mesajul audio.

Pilotul, care nu avea licenţă de transport de pasageri pe zborurile comerciale, i-a spus prietenului său că frâna din stânga nu funcţionează la aterizarea de la Nantes şi că aeronava ”ar trebui să meargă la hangar”.

Argentinianul Emiliano Sala se deplasa în ianuarie 2019 de la Nantes la Cardiff, în Ţara Galilor, unde urma să evolueze la Cardiff City, care a plătit o sumă record de 20 milioane euro pentru transfer. Corpul lui Sala a fost recuperat câteva zile mai târziu din adâncuri, dar cel al pilotului nu a fost niciodată recuperat.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Un card Panini cu Lionel Messi, vândut la licitaţie pentru suma de 1,5 milioane de dolari

Un card Panini din sezonul 2004-2005, care-l ilustrează pe tânărul fotbalist Lionel Messi, care a fost evaluat cu...

Borussia Dortmund şi Bayern, pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte media de spectatori la meciurile de campionat

Două cluburi din Bundesliga germană de fotbal, Borussia Dortmund şi Bayern Munchen, sunt pe primele locuri în Europa...

Arte marţiale mixte: Conor McGregor şi-a retras candidatura la preşedinţia Irlandei

Luptătorul de arte marţiale mixte Conor McGregor a anunţat că se retrage din cursa pentru preşedinţia Irlandei, informează...

Vingegaard, ‘foarte dezamăgit’ că i-a fost răpit ‘momentul de eternitate’ în Turul Spaniei

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat duminică seara că a fost "foarte dezamăgit" că i-a fost "răpit un...