Ligue 1: Lionel Messi este debusolat la Paris, crede Dani Alves

Data:

Evoluţiile lui Lionel Messi în tricoul echipei de fotbal Paris Saint-Germain sunt departe de cele din perioada în care a jucat la FC Barcelona din cauza faptului că starul argentinian nu mai are aceeaşi „plăcere” de a juca în capitala Franţei, consideră brazilianul Dani Alves, fundaşul echipei catalane, potrivit Agerpres.

„Din punctul meu de vedere, nu are plăcere. Leo face acest joc special şi o face atunci când se simte bine. Când o face, beneficiază şi alţii. După părerea mea, acolo este debusolat. Leo a trăit în cel mai bun loc din lume pentru a practica ceea ce iubeşte”, a declarat Dani Alves despre prietenul şi fostul său coechipier de la Barca, într-un interviu acordat postului de televiziune ESPN.

În vârstă de 38 ani, Dani Alves s-a întors în luna noiembrie la FC Barcelona, grupare la care a evoluat anterior între 2008 şi 2016, înainte de a pleca la Juventus Torino. El a mai jucat apoi la Paris Saint-Germain şi Sao Paulo FC, înainte de a reveni pe Camp Nou.

„Leo mi-a spus mereu: ‘Unde vei fi mai bun decât aici (la Barcelona)?’ Am verificat, nu există loc mai bun decât aici. Când am aflat că pleacă, i-am trimis acelaşi mesaj pe care mi l-a trimis şi el anterior. Sper să se poată întoarce, să vină alături de mine aici, pentru a se bucura încă puţin de toate astea. Toţi cei care pleacă de aici regretă. Toţi. Unii spun că nu, pentru că nu le place să piardă, dar toţi cei care pleacă regretă. Pentru că nu le va fi mai bine ca aici nicăieri”, a mai spus internaţionalul brazilian.

Lionel Messi (34 ani), septuplu câştigător al Balonului de Aur, a părăsit-o în lacrimi pe FC Barcelona, în septembrie 2021, după ce oficialii clubului catalan nu a putut înregistra, din cauza problemelor financiare, noul contract pe care argentinianul îl semnase la momentul respectiv cu gruparea de pe Camp Nou.

În 17 sezoane petrecute la Barcelona, Messi a cucerit 10 titluri de campion în La Liga, 4 Ligi ale Campionilor şi 7 Supercupe ale Spaniei, între alte trofee. El este jucătorul cu cele mai multe meciuri (778) şi cele mai multe goluri marcate (672) din istoria clubului catalan.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Niko Kovac vrea să continue la Borussia Dortmund, indiferent de rezultatele acestui sezon

Antrenorul echipei germane de fotbal Borussia Dortmund, Niko Kovac, vrea să continue şi sezonul următor, indiferent de locul...

McLaren va ieşi din Formula E la finalul sezonului

McLaren va ieşit din Formula E, dedicată monoposturilor exclusiv electrice, la finalul sezonului 2024-25, pentru a se putea...

NBA – Tricoul de debut al lui Kobe Bryant, vândut la licitaţie pentru 7 milioane de dolar

Tricoul de debut al lui Kobe Bryant cu echipa Los Angeles Lakers, din liga profesionistă nord-americană de baschet...

Executivul FIFA susţine că 5,5 milioane de turişti suplimentari vor sosi în Mexic pe durata CM din 2026

Jurgen Mainka, responsabilul principal pentru Mexic al Cupei Mondiale de fotbal din 2026, competiţie care va fi găzduită...