Alexandru Hălăucă a câştigat un nou mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Hochei

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a câştigat un nou mandat la conducerea instituţiei, fiind votat, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, de 9 dintre cele 13 cluburi cu drept de vot, potrivit Agerpres.

Contracandidatul său, preşedintele clubului Steaua Rangers, Valentin Dragomir, a primit 4 voturi, a anunţat, joi, CSA Steaua pe pagina oficială de Facebook.

În cadrul Adunării Generale, managerul secţiei de hochei a CSA Steaua, Marius Păun, şi Emilian Cernica (Corona Braşov) au fost aleşi vicepreşedinţi ai FRHG.

Pentru funcţia de preşedinte al FRHG îşi depuseseră candidaturile şi Attila-Ferenc Nagy şi Ervin Miklos, însă au fost respinse de Biroul Federal pentru că nu au fost depuse în termenul prevăzut de către Statutul federaţiei, alături de alte 16 dosare pentru funcţiile de vicepreşedinte, membru în biroul federal, cenzor şi membru în Comisia de Apel. O altă candidatură, a 19-a, a fost respinsă deoarece era incompletă.

Alexandru Hălăucă (65 de ani) este fost hocheist al echipei Steaua, component al naţionalei României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă la două ediţii, Innsbruck 1976 şi Lake Placid 1980.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...