Galatasaray Istanbul a perfectat două noi transferuri de top pentru sezonul în curs, aducându-i pe atacantul argentinian Mauro Icardi şi pe mijlocaşul spaniol Juan Mata, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Icardi a fost împrumutat până la finalul acestui sezon de Paris Saint-Germain, au confirmat cele două cluburi.
Icardi, 29 ani, vine după două sezoane dezamăgitoare la PSG, unde venise în 2019, de la Inter Milano. Fotbalistul şi familia sa au fost primiţi de o mulţime de suporteri, miercuri, pe aeroportul Ataturk din Istanbul, cu 24 de ore înaintea încheierii perioadei de mercato în Turcia.
Galatasaray a anunţat într-un comunicat că va vărsa 750.000 de euro din cele 6,75 milioane de euro ale salariului anual al atacantului argentinian.
Format la FC Barcelona, Icardi a debutat în forţă la PSG şi a fost transferat definitiv de parizieni de la Inter în 2020, pentru o sumă estimată la 50 de milioane de euro.
Cu 38 de goluri în 92 de apariţii în tricoul parizian, în toate competiţiile, dintre care doar 5 realizări în sezonul trecut, sud-americanul a fost departe de performanţele reuşite la Inter, 124 de goluri în 219 meciuri, cu două titluri de golgheter în Serie A.
După ce mai multe accidentări i-au afectat sezonul 2020-21, Icardi a avut un debut bun în sezonul trecut, dar apoi s-a pierdut din cauza unei crize familiale relatată pe larg în reţelele de socializare.
Mijlocaşul spaniol Juan Mata, care a părăsit clubul Manchester United în această vară, după opt ani în care a jucat pentru ”diavolii roşii” , a semnat joi pe două sezoane cu Galatasaray.
Mata va avea un salariu net de 1,9 milioane de euro pe sezon, a precizat clubul Galatasaray.
Ibericul a ajuns la United de la Chelsea în 2014, pentru 43 de milioane de euro şi a jucat de 285 de ori pentru echipa din Manchester, cu care a cucerit patru trofee, între care şi Europa League în 2017.
Fostul internaţional spaniol (40 de selecţii), în vârstă de 34 de ani, a jucat foarte puţin în ultimele sale sezoane petrecute pe Old Trafford.
Cea mai titrată echipă din Turcia, Galatasaray ocupă locul 7 în clasamentul Super Lig, cu 10 puncte, după cinci etape.
Galata a avut o campanie de transferuri remarcabilă în această vară, aducându-i pe mijlocaşul uruguayan Lucas Torreira (Arsenal), aripa austriacă Yusuf Demir (Rapid Viena), mijlocaşul norvegian Fredrik Midtsjoe (AZ Alkmaar), mijlocaşul portughez Sergio Oliveira (FC Porto), fundaşul dreapta francez Leo Dubois (Lyon), fundaşul central danez Mathias Ross (Aalborg BK), atacantul elveţian Haris Seferovic (Benfica), atacantul belgian Dries Mertens (Napoli), atacantul argentinian Mauro Icardi (PSG), mijlocaşul spaniol Juan Mata (Manchester United), aripa kosovară Milot Rashica (Norwich City). Clubul i-a împrumutat pe mijlocaşii români Alexandru Cicâldău (Al Ittihad Kalba/EAU) şi Olimpiu Moruţan (Pisa).
Sursa: Agerpres