Remco Evenepoel a câştigat etapa a 18-a a Turului Spaniei şi a făcut un pas mare spre victoria finală

Data:

Ciclistul belgian Remco Evenepoel (Quick-Step), purtătorul tricoului roşu în Turul Spaniei, şi-a adjudecat etapa a 18-a, desfăşurată pe distanţa de 192 km între Trujillo şi Alto de Piornal, devansându-l pe spaniolul Enric Mas (Movistar), şi a făcut un pas mare spre prima sa victorie într-un mare tur, scrie ATP, potrivit Agerpres.

Tânărul belgian, în vârstă de 22 de ani, este la a doua victorie de etapă din La Vuelta 2022, după succesul obţinut în contratimpul individual dintre Elche şi Alicante din etapa a 10-a.

Evenepoel, cu timpul de 4 h 45 min 17 sec, a fost urmat la 2 sec de Mas şi de veteranul olandez Robert Gesink (Jumbo-Visma).

Un accident de la începutul etapei l-a împins la abandon pe liderul clasamentului căţărătorilor, australianul Jay Vine (Alpecin-Deceuninck), şi l-a afectat din plin pe spaniolul Carlos Rodriguez (Ineos), locul 5 la general, ce a reuşit cu greu să termine cursa.

După o etapă nebună, marcată de numeroase atacuri, Evenepoel conduce la general cu timpul de 69 h 59 min 12 sec. El şi-a mărit avansul faţă de principalul său rival la victoria finală, Mas, care este la 2 minute şi 7 secunde de belgian. Pe locul 3, la 5 min 14 sec, este un alt spaniol, Juan Ayuso (UAE Team Emirates).

Vineri este programată etapa a 19-a, antepenultima, lungă de 138,3 km, în jurul localităţii Talavera de la Reina.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...