Paul Pogba s-a operat la genunchi şi riscă să rateze Cupa Mondială 2022

Data:

Internaţionalul francez Paul Pogba, care a semnat în această vară cu echipa italiană de fotbal Juventus Torino, după despărţirea de Manchester United, s-a operat la genunchiul drept şi riscă să rateze Cupa Mondială din Qatar, programată în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, informează AFP, potrivit Agerpres.

„În această seară (luni), Pogba a suferit o meniscectomie artroscopică externă, iar intervenţia realizată de profesorul Roberto Rossi, în prezenţa doctorului lui Juventus, Luca Stefanini, a reuşit perfect”, a precizat clubul torinez într-un comunicat.

Antrenorul lui Juve, Massimiliano Allegri, anunţase mai devreme, în cursul conferinţei de presă pe care a susţinut-o luni, înaintea meciului cu Paris Saint-Germain din prima etapă a Ligii Campionilor, programat marţi, că Pogba urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

„Pogba a ieşit în această dimineaţă (luni) să se antreneze, dar s-a oprit şi a decis să se opereze”, a explicat tehnicianul italian, precizând că nu va conta pe mijlocaşul francez până la întreruperea campionatului italian, la jumătatea lunii noiembrie, din cauza Mondialului din Qatar.

Mass-media italiană evocă o indisponibilitate a lui Pogba cuprinsă între şase şi opt săptămâni, ceea ce teoretic i-ar permite mijlocaşului să fie inclus, în extremis, pe lista „Les Bleus” pentru turneul final din Qatar.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jamal Musiala, jucătorul lui Bayern Munchen, a reluat antrenamentele

Fotbalistul german Jamal Musiala a participat joi la primul său antrenament cu Bayern Munchen după ce a suferit...

Dennis Man, nominalizat la titlul de cel mai bun jucător al săptămânii în Liga Campionilor

Atacantul român Dennis Man a fost nominalizat de site-ul UEFA la titlul de cel mai bun jucător al...

F1: Marele Premiu al Mexicului, o nouă oportunitate pentru Verstappen de a reduce diferenţa faţă de McLaren

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) are o nouă şansă de a micşora handicapul faţă de piloţii de...

Portarul Thibaut Courtois a strălucit la cel de-al 300-lea său meci pentru Real Madrid

Portarul Thibaut Courtois a disputat miercuri seara al 300-lea său meci în tricoul echipei spaniole de fotbal Real...