Rugby: Un jucător portughez încă speră la calificarea ţării sale la CM 2023 din Franţa

Data:

Jose Lima, internaţionalul portughez din linia de trei sferturi a echipei franceze Carcassonne (Pro D2), încă speră la o minune în ceea ce priveşte calificarea naţionalei sale la Cupa Mondială din Franţa, din 2023, deşi recunoaşte că şansele sunt pur teoretice, scrie L’Equipe, scrie Agerpres.

Portugalia, care nu mai are niciun meci de disputat în Rugby Europe Championship 2022, a pierdut duminică în faţa Spaniei (33-28) la Madrid, iar pentru a merge în recalificări ar trebui ca România să piardă în ultimul meci, contra Olandei, lucru aproape imposibil.

”Sunt foarte dezamăgit pentru faptul că am pierdut în faţa Spaniei, depusesem mult efort pentru această campanie de calificare şi este extrem de trist să depinzi de alte rezultate. Am luptat cu Spania însă ei au fost mai buni, felicit Spania pentru calificarea la CM 2023. Noi acum suntem pe locul 3 în ierarhie dar nu mai avem meciuri de jucat, iar pentru a mai spera să ajungem în recalificări ar trebui ca România să piardă sâmbătă în faţa Olandei. Este aproape un lucru ce ţine de domeniul fantasticului, nici nu vreau să mă gândesc la asta pentru a nu fi apoi şi mai dezamăgit”, a spus Jose Lima.

În prezent ierarhia în REC 2022 este Spania (17 puncte), Georgia (15 puncte), Portugalia (12 puncte), România (9 puncte), Olanda (4 puncte), Rusia (1 punct, descalificată).

În ultima etapă, Olanda va juca cu România, iar Georgia cu Spania.

În cazul foarte probabil al victoriei României în faţa Olandei, ”Stejarii” vor ajunge pe locul 3 care duce în recalificări.

Georgia şi Spania sunt deja calificate la Mondialul francez.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

LaLiga a sesizat RFEF privind jignirile aduse lui Vinicius Jr de către fani ai lui Oviedo

Marţi, LaLiga a depus o plângere scrisă către Comitetul de Competiţie al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF) şi...

US Open: „Am simţit că nu va fi bine”, a spus Petra Kvitova după ultimul său meci ca profesionistă

"Am simţit că nu va fi bine", a declarat jucătoarea cehă Petra Kvitova care a spus adio tenisului...

Kai Havertz, accidentat la un genunchi, va rata următoarele meciuri ale Germaniei pentru calificarea la CM 2026

Atacantul german Kai Havertz, accidentat la un genunchi din prima etapă a Premier League, în meciul pe care...

Daniil Medvedev ‘are nevoie să fie ajutat’, a sugerat legendarul Boris Becker

Legenda germană a tenisului Boris Becker a afirmat, luni, că jucătorul rus Daniil Medvedev ar trebui să solicite...