Box: Fostul campion al greilor Deontay Wilder, arestat pentru deţinerea ilegală a unei arme

Data:

Pugilistul american Deontay Wilder, fost campion mondial la categoria grea, a fost arestat în noaptea de luni spre marţi la Los Angeles pentru deţinerea ilegală a unei arme de foc, a anunţat poliţia locală, citată de AFP, scrie Agerpres.

Foto: Facebook / IntuBoxing

În vârstă de 37 de ani, Wilder a fost reţinut pentru câteva ore înainte de a fi eliberat în schimbul unei cauţiuni de 35.000 de dolari, cinci ore mai târziu, a precizat sursa citată.

Conform TMZ şi Los Angeles Times, agenţii de poliţie l-au arestat pe Wilder în cartierul Hollywood pentru geamuri fumurii ilegale şi o plăcuţă de înmatriculare acoperită la automobilul său Rolls Royce. Poliţiştii au simţit un miros de marijuana, fapt care i-a condus să inspecteze vehiculul, în interiorul căruia au descoperit un revolver calibrul 9 mm.

Boxerul s-a arătat „cooperant” pe tot parcursul incidentului, au afirmat martorii citaţi de TMZ.

În California, deţinerea unei arme ascunse este considerată delict pasibil cu închisoarea, precum şi o amendă de 1.000 de dolari.

„Eu prefer să fiu în siguranţă şi sănătos. Punct”, a scris câteva ore mai târziu Wilder într-un mesaj pe Twitter.

Americanul cu 43 de victorii, dintre care 42 înainte de limită (2 înfrângeri şi un egal), a revenit în ring anul trecut după o lungă absenţă, în urma confruntărilor pierdute cu Tyson Fury în perioada 2018-2021.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romania este campioana europeana la Europenele de culturism si fitness din Spania

Lotul de sportivi ai Federatiei Romane de Culturism si Fitness se intoarce victorios acasa. Sportivii romani, aflati intr-o...

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...