Zinedine Zidane visează să antreneze selecţionata Franţei

Data:

Antrenorul francez Zinedine Zidane a recunoscut, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, că visează să devină selecţioner al naţionalei de fotbal a Franţei, informează L’Equipe, potrivit Agerpres.

„Voi continua să antrenez, pentru că am încă dorinţa de a face acest lucru”, a declarat Zidane într-un interviu acordat cotidianului sportiv din Hexagon.

Liber de contract după despărţirea de Real Madrid, în urmă cu un an, tehnicianul francez speră să-i conducă într-o zi pe ”Les Bleus”.

„Îmi doresc desigur, să devin selecţionerul Franţei. Voi fi, sper, într-o zi. Când? Asta nu depinde de mine. Însă doresc să închei cercul cu echipa Franţei. Am cunoscut această echipă a Franţei ca jucător şi este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată”, a mai spus fostul internaţional francez.

Zizou rămâne prudent în privinţa momentului în care ar putea deveni selecţioner, în condiţiile în care contractul lui Didier Deschamps expiră după Cupa Mondială din Qatar (21 noiembrie – 18 decembrie 2022).

„Dacă acest lucru trebuie făcut, se va face, la momentul respectiv sau nu. Când spun că vreau să preiau într-o zi echipa Franţei, îmi asum acest lucru. Astăzi, avem o echipă, cu obiectivele sale. Însă dacă se va ivi ocazia, atunci voi fi acolo”, a adăugat Zidane.

Fostul număr 10 al naţionalei Franţei îşi imaginează şi o reconversie pe termen lung, vâzându-se activând într-un proiect în care să fie „lider”. „Preşedinte al unui club sau manager al unei companii, de exemplu”, a explicat Zinedine Zidane.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...