Zeliko Kopic (FC Dinamo): Ne dorim să fim aproape de primele şase echipe ale campionatului

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Zeliko Kopic, a declarat, miercuri, că în noul sezon îşi propune ca formaţia alb-roşie să fie aproape de primele şase locuri ale campionatului şi să se lupte pentru calificarea în play-off, scrie Agerpres.

„Am discutat în club despre obiectivele pentru noul sezon. Ne dorim să fim aproape de primele şase echipe ale campionatului, să ne luptăm pentru play-off, însă pentru club este important este important să jucăm un fotbal bun, să avem rezultate bune, să promovăm jucători tineri şi să creăm o bază pentru următorul sezon. Astfel încât să nu schimbăm mereu mulţi jucători la fiecare şase luni sau la fiecare an”, a menţionat el.

Tehnicianul croat a anunţat că Dinamo va realiza în următoarele câteva zile două transferuri.

„Căutăm jucători, ne interesează să facem câte un transfer în fiecare compartiment, în total 4 sau 5. Am contactat câţiva jucători, însă în această perioadă piaţa transferurilor este deschisă, iar fotbaliştii şi impresarii analizează opţiunile pe care le au. Planul nostru era să îi semnăm pe jucători devreme, pentru a-i avea la pregătire, însă nu depinde numai de noi. Jucătorii de calitate aşteaptă să vadă ce oferte mai primesc. Ce pot să spun e că suntem aproape de a semna doi jucători, mai trebuie să aşteptăm doar câteva zile, însă eu sper că totul va fi bine”, a adăugat Kopic.

Antrenorul secund Florentin Petre, revenit la Dinamo luna trecută, a afirmat că pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte echipa trebuie să aibă atitudine şi să fie disciplinată.

„Mă bucur foarte tare că m-am întors acasă. Mi-am dorit întotdeauna acest lucru. Eu am venit să pun umărul la Dinamo. Sunt umil şi am venit să ajut, vreau să le împărtăşesc jucătorilor din experienţa pe care am acumulat-o. Ne dorim toţi să ajungem în play-off, de asta vrem să începem foarte bine campionatul ca să adunăm puncte. E important să avem atitudine şi să fim disciplinaţi, pentru că altfel nu vom avea rezultate. Noi ne dorim să ajungem cât mai sus. Iar ăsta e un lucru normal la Dinamo. E un vis pe care ni-l dorim toţi şi sperăm să îl atingem. Pentru că până la urmă vorbim de Dinamo”, a explicat fostul fundaş dinamovist.

Administratorul special Andrei Nicolescu, antrenorul principal Zeljko Kopic, secundul Florentin Petre şi jucătorii Kennedy Boateng, Cătălin Cîrjan, Adnan Golubovic şi Dennis Politic au participat, miercuri, la lansarea noului echipament pentru sezonul competiţional 2024-2025.

Jucătorii formaţiei bucureştene vor folosi trei rânduri de echipament, cel pentru meciurile de pe teren propriu va fi roşu complet, cel de deplasare alb, iar cel de rezervă va fi o combinaţie de gri antracit cu dungi roşii.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...