Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, este criticat în Italia

Data:

Yann Sommer, portarul echipei de fotbal Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, este criticat în Italia, fiind considerat vinovat pentru două din golurile primite în eşecul de sâmbătă în faţa lui Juventus (3-4), scrie ziarul elveţian Le Matin.

Yann Sommer este cel mai slab portar din Serie A până acum în acest sezon, statisticile prezentate susţinând acest lucru. În trei meciuri de campionat, portarul lui Inter a primit şase goluri, dar ar fi trebuit să primească două mai puţine, conform modelului Expected Goals. Niciun alt portar din campionatul Italiei nu are statistici atât de slabe.

Sommer are un început slab de sezon, iar meciul de sâmbătă împotriva lui Juventus a cristalizat opiniile negative despre el. Pierdut cu 4-3, acest derby a scos în evidenţă slăbiciunile portarului elveţian în ce priveşte şuturile de la distanţă. Două goluri, al doilea marcat de Yildiz şi mai ales al patrulea marcat de Adzic, au părut evitabile.

De atunci, fostul portar al naţionalei Elveţiei a fost un subiect fierbinte în Italia. Duminică, pe Sky Sport, fostul goalkeeper internaţional italian Luca Marchegiani i-a analizat prestaţia: „Sommer ajunge bine la şutul lui Adzic, pentru că ajunge cu ambele mâini. Un portar de nivelul lui ar trebui să poată respinge un astfel de şut. În opinia mea, el se aştepta ca şutul să fie mai puţin rapid, a fost surprins.”

La care fostul atacant Paolo Di Canio a răspuns: „Nu e nimic de analizat, e o gafă. E o gafă a lui Sommer.”

Pentru că într-un meci ca acesta, o greşeală contează mai mult. Chiar dacă jucătorul în vârstă de 36 de ani a strălucit în tricoul nerazzurri-lor acum patru luni împotriva Barcelonei în semifinala Ligii Campionilor, aceasta e deja de domeniul trecutului.

Inter debutează miercuri în noua ediţie a Ligii Campionilor, pe terenul lui Ajax Amsterdam, iar La Gazzetta dello Sport scrie că antrenorul Cristian Chivu l-ar putea titulariza între buturi pe Josep Martinez.

Acest lucru nu ar trebui considerat neapărat o sancţiune. Cotidianul italian sugerează ideea de a implica întregul lot şi, mai ales, de a evalua nivelul portarului rezervă în condiţii „reale”. Cu gândul la viitor, în condiţiile în care Sommer este în ultimul an de contract pe San Siro.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FIFA va redistribui 355 de milioane de dolari cluburilor pentru Cupa Mondială din 2026

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat marţi că va redistribui 355 de milioane de dolari (300 de...

Vingegaard a urcat pe locul secund în clasamentul UCI, după triumful din Turul Spaniei

Danezul Jonas Vingegaard a urcat pe locul secund în clasamentul mondial al cicliştilor profesionişti, dar publicităţii de Uniunea...

UEFA şi FIFPRO, preocupate de sănătatea jucătorilor, după accidentările lui Yamal şi Dembele

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele Sindicatului internaţional al fotbaliştilor profesionişti (FIFPRO), David Terrier, au solicitat adoptarea de...

FIA a anunţat cele şase curse de sprint din calendarul sezonului 2026 din Formula 1

Organizatorii Campionatului Mondial de Formula 1 şi Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) au anunţat cele şase curse de...