FC Barcelona, la ultimul său meci sub comanda antrenorului Xavi, a învins-o pe Sevilla FC cu scorul de 2-1, duminică seara, în deplasare, în ultimul meci din sezonul 2023-24 al campionatului de fotbal al Spaniei, transmite AFP.
Preşedintele clubului catalan, Joan Laporta, a anunţat vineri despărţirea de tehnicianul de 44 de ani, la câteva săptămâni după ce părţile anunţaseră continuarea colaborării. La finalul lunii ianuarie, Xavi anunţase că se va despărţi de club la finalul sezonului, dar ulterior s-a răzgândit.
Meciul din Andaluzia, fără o miză sportivă, a marcat şi despărţirea antrenorului Quique Sanchez Flores (59 ani) de Sevilla, la doar şase luni de la numirea sa.
Catalanii au deschis scorul prin atacantul polonez Robert Lewandowski (15), care a marcat al 19-lea său gol în acest sezon. Marocanul Youssef En-Nesyri a egalat pentru Sevilla (31), victoria oaspeţilor fiind adusă de golul lui Fermin Lopez (59).
După ce în sezonul precedent a fost campioană, FC Barcelona a încheiat acum pe locul al doilea în La Liga, la zece puncte de rivala Real Madrid, care va juca pe 1 iunie finala Ligii Campionilor, la Londra, contra echipei germane Borussia Dortmund.
Rezultatele etapei a 38-a din Primera Division:
Vineri
Girona – Granada 7-0
Au marcat: Aleix Garcia (30), Ţîgankov (34, 54), Dovbik (44 – penalty, 75, 90 – penalty), Stuani (78)
Sâmbătă
Osasuna – Villarreal 1-1
Au marcat: Budimir (30), respectiv Jose Morales (57).
Real Sociedad – Atlético Madrid 0-2
Au marcat: Lino (9), Reinildo Mandava (90+4).
Portarul român Horaţiu Moldovan a fost rezervă la Atletico.
Almeria – Cadiz 6-1
Au marcat: Melero (48), Arribas Calvo (52, 86), Zaldua (57, autogol), Luis Javier Suarez Charris (65, 71), respectiv Brian Ocampo (30).
Rayo Vallecano – Athletic Bilbao 0-1
A marcat: Nico Williams (67).
Fundaşul român Andrei Raţiu (Rayo) a fost integralist.
Real Madrid – Betis Sevilla 0-0
Duminică
Getafe – Mallorca 1-2
Au marcat: Gaston Alvarez (48), respectiv Muriqi (90), Maffeo (90+3).
Las Palmas – Alaves 1-1
Au marcat: Marc Cardona (71), respectiv Vicente (50).
Mijlocaşul român Ianis Hagi a evoluat tot meciul la Alaves şi a primit un cartonaş galben în min. 37.
Celta Vigo – Valencia 2-2
Au marcat: Aspas (50 – penalty), Douvikas (62), respectiv Carlos Dominguez (5, autogol), Alberto Mari (60 – penalty).
Sévilla FC – FC Barcelona 1-2
Au marcat: En-Nesyri (31), respectiv Lewandowski (15), Fermin Lopez (59).
Clasament final:
1. Real Madrid 95 puncte
2. FC Barcelona 85
3. Girona 81
4. Atlético Madrid 76
5. Athletic Bilbao 68
6. Real Sociedad 60
7. Betis Sevilla 57
8. Villarreal 53
9. Valencia 49
10. Alaves 46
11. Osasuna 45
12. Getafe 43
13. Celta Vigo 41
14. Sevilla FC 41
15. Mallorca 40
16. Las Palmas 40
17. Rayo Vallecano 38
…………………………….
18. Cadiz 33
19. Almeria 21
20. Granada 21
Primele patru clasate se califică în grupele Ligii Campionilor. Ocupanta locului 5 va evolua în grupele Europa League, iar formaţia de pe locul 6 în play-off-ul Conference League.
Clasamentul golgheterilor
24 goluri: Dovbik (Girona)
23 goluri: Alexander Soerloth (Villarreal)
19 goluri: Jude Bellingham (Real Madrid), Lewandowski (FC Barcelona)
17 goluri: Budimir (Osasuna)
16 goluri: En-Nesyri (Sevilla FC), Griezmann (Atlético Madrid)
15 goluri: Alvaro Morata (Atlético Madrid), Borja Mayoral (Getafe), Vinicius Junior (Real Madrid)
14 goluri: Guruzeta (Athletic Bilbao)
13 goluri: Duro Perales (Valencia), Strand Larsen (Celta Vigo)
…
AGERPRES