Xavi are cel mai slab bilanţ dintre ultimii opt antrenori ai Barcelonei

Data:

Xavi Hernandez are cel mai slab bilanţ dintre ultimii opt antrenori care au ajuns la 50 de meciuri pe banca echipei de fotbal FC Barcelona, el atingând cota 50 în eşecul de duminică împotriva lui Real Madrid pe Santiago Bernabeu (1-3), scrie EFE, citată de Agerpres.

Xavi are 11 înfrângeri, 11 egaluri şi 28 de victorii de când a preluat-o pe Barca în noiembrie 2021. Astfel, el a obţinut 95 de puncte din 150 posibile, un procentaj de 63,3%, şi stă mai slab decât Frank Rijkaard (64%), Ronald Koeman (70,7%), Tito Vilanova (77,3%), Ernesto Valverde (79,3%), Gerardo „Tata” Martino (79,3%), Pep Guardiola (79,3%) şi Luis Enrique (86 %).

Xavi are circumstanţe atenuante, fiind singurul dintre aceşti opt antrenori care a preluat-o pe Barca în plin sezon, cu o echipă în declin şi la a cărei construcţie nu a participat. Pentru el, bilanţul meciurilor din sezonul trecut a fost de 20 de victorii, 9 remize şi 8 înfrângeri, obţinând 69 din cele 108 puncte posibile (procentaj de 63,9%).

După ce preşedintele Joan Laporta i-a putut aduce lui Xavi practic toţi jucătorii solicitaţi datorită activării aşa-ziselor „pârghii” economice, actualul sezon a început cu 8 victorii, 2 egaluri (Rayo Vallecano şi Inter Milano) şi 3 eşecuri (Bayern Munchen, Inter Milano şi Real Madrid). Aceasta înseamnă că Xavi a reuşit 26 de puncte din 39 posibile, un procentaj de 66,7%, puţin mai mare decât cel din sezonul trecut. Problema este că înfrângerile au venit în cele mai importante trei meciuri, astfel că Barca este foarte aproape de eliminarea din Liga Campionilor după faza grupelor şi a pierdut primul loc în La Liga.

În plus, aceste rezultate mai slabe au fost însoţite de o calitate mai slabă a jocului, fără idei clare în atac şi cu greşeli grave în apărare în fiecare dintre partidele încheiate cu un rezultat nedorit.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...