Xavi ar fi încântat să antreneze în Premier League

Data:

Fostul jucător şi antrenor al echipei de fotbal FC Barcelona, Xavi Hernandez, a declarat că i-ar plăcea să lucreze în Premier League datorită pasiunii care se simte pe stadioanele engleze, recunoscând totodată că în Spania multe lucruri depind de rezultate, scrie EFE.

Xavi, care nu a mai antrenat de când a plecat de la FC Barcelona în mai 2024, a acordat un interviu amplu pentru The Athletic, în care a vorbit despre pasiunea sa pentru fotbal şi despre planurile sale de viitor.

”Nu mă grăbesc, dar mi-ar plăcea un proiect bun. Un proiect în care mi se spune: ‘Ai la dispoziţie patru ani să lucrezi şi să dezvolţi un proiect’. Mi-ar plăcea foarte mult să lucrez în Premier League, pentru pasiunea de acolo. În Spania, totul se rezumă la rezultate”, a spus tehnicianul catalan.

Ca antrenor al Barcelonei, între noiembrie 2021 şi mai 2024, el a câştigat un titlu în La Liga şi o Supercupă a Spaniei, după ce obţinuse mai multe trofee în perioada petrecută la Al-Sadd, în Qatar.

”Uite ce s-a întâmplat cu (italianul Carlo) Ancelotti, toată lumea îl critică. Nu este corect. A câştigat treizeci de titluri în zece ani şi îl critică de parcă n-ar fi câştigat nimic. Chelsea cu (Enzo) Maresca are un proiect bun, Arsenal cu (Mikel) Arteta are un proiect bun. Este al şaselea an acolo şi au fost sezoane dificile, dar clubul a avut încredere în proces şi a continuat. Aşa ceva nu se întâmplă în Spania”, a exemplificat Xavi presiunea asupra antrenorilor din La Liga.

Dublu campion european (2008, 2012) şi campion mondial (2010) ca jucător al Spaniei, Xavi a declarat, de asemenea, că i-ar plăcea foarte mult să antreneze o echipă naţională şi că atunci când a visat să fie antrenor a avut speranţa de a câştiga o Cupă Mondială sau un Campionat European.

El nu nu exclude posibilitatea de a antrena echipa Spaniei într-o zi: ”De ce nu? Sau orice altă naţională. Nu mă grăbesc. Nu am o obsesie legată de locul în care vreau să antrenez. Sunt liniştit uitându-mă la fotbal şi fiind cu familia mea. Cele mai multe meciuri pe care le-am văzut într-o zi au fost opt. Îmi place să analizez echipele. Poate o să pun Atalanta pe calculator şi o să mă uit la patru meciuri la rând. De ce? Pentru că sunt interesat de ce face (Gian Piero) Gasperini”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...