WTA: Cele patru românce de pe tabloul principal de la Miami şi-au aflat adversarele

Data:

Cele patru jucătoare române de tenis care vor evolua pe tabloul principal de simplu la Miami Open (WTA 1.000), turneu dotat cu premii totale de 8.369.455 de dolari, şi-au aflat adversarele în urma tragerii la sorţi efectuate duminică, anunță Agerpres.

Simona Halep (30 ani, 19 WTA), cap de serie numărul 23, va intra direct în turul secund, unde o va înfrunta pe câştigătoarea dintre belgianca Greet Minnen (81 WTA) şi australianca de origine rusă Daria Gavrilova-Saville (249 WTA).

În cazul în care se va califica în turul al treilea, Halep ar putea să o întâlnească pe britanica Emma Răducanu, dacă aceasta se va impune în meciul din turul secund cu învingătoarea dintre Katerina Siniakova (Cehia) şi o jucătoare venită din calificări.

Sorana Cîrstea (31 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 24, va intra şi ea direct în turul secund, urmând să înfrunte câştigătoarea dintre daneza Clara Tauson şi chinezoaica Shuai Zhang.

Irina Begu (31 ani, 70 WTA) va debuta la Miami contra americancei Hailey Baptiste (20 ani, 122 WTA), acesta fiind primul duel dintre cele două.

Gabriela Ruse (24 ani, 57 WTA) va juca în prima rundă împotriva croatei Ana Konjuh (24 ani, 52 WTA), de asemenea o confruntare în premieră.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...