Wozniacki, învinsă în primul tur la Madrid (WTA)

Data:

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki a fost învinsă de italianca Sara Errani cu 3-6, 7-5, 7-5, miercuri, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro.

Errani (36 ani), aflată pe locul 100 în lume, a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 48 min) pentru a obţine victoria, doar a doua pentru ea în şase meciuri cu Wozniacki (33 ani, 117 WTA).

Alte ”victime” de seamă din primul tur au fost americanca Amanda Anisimova, învinsă de Emiliana Arango cu 1-6, 6-4, 7-6 (7/2), sau Paula Badosa, reprezentanta gazdelor, întrecută de compatrioata sa Jessica Bouzas cu 2-6, 6-3, 6-3.

Australianca Daria Saville, învinsă în ultimul tur al calificărilor de Jaqueline Cristian şi intrată pe tabloul principal ca ”lucky loser”, a reuşit să acceadă în turul al doilea după ce a dispus de americanca Hailey Baptiste cu 6-4, 7-6 (7/5).

Rezultatele înregistrate miercuri în primul tur la simplu feminin la Mutua Madrid Open (zgură):
Sara Sorribes Tormo (Spania) – Bernarda Pera (SUA) 7-5, 6-2
Sara Errani (Italia) – Caroline Wozniacki (Danemarca) 3-6, 7-5, 7-5
Sloane Stephens (SUA) – Martina Trevisan (Italia) 6-3, 5-7, 6-4
Donna Vekic (Croaţia) – Laura Siegemund (Germania) 6-1, 6-2
Emiliana Arango (Columbia) – Amanda Anisimova (SUA) 1-6, 6-4, 7-6 (7/2)
Naomi Osaka (Japonia) – Greet Minnen (Belgia) 6-4, 6-1
Jessica Bouzas (Spania) – Paula Badosa (Spania) 2-6, 6-3, 6-3
Lourdes Carlé (Argentina) – Emma Răducanu (Marea Britanie) 6-2, 6-2
Iulia Putinţeva (Kazahstan) – Yue Yuan (China) 6-2, 6-4
Caroline Dolehide (SUA) – Zhuoxuan Bai (China) 6-3, 6-3
Daria Saville (Australia) – Hailey Baptiste (SUA) 6-4, 7-6 (7/5)
Cristina Bucşa (Spania) – Harriet Dart (Marea Britanie) 6-4, 6-4
Ashlyn Krueger (SUA) – Nao Hibino (Japonia) 6-4, 6-4
Sara Bejlek (Cehia) – Ana Blinkova (Rusia) 4-6, 6-3, 6-3
Mayar Sherif (Egipt) – Lauren Davis (SUA) 4-6, 7-6 (7/4), 6-4
Lucia Bronzetti (Italia) – Varvara Gracheva (Franţa) 6-3, 6-3
Shelby Rogers (SUA) – Shuai Zhang (China) 6-3, 6-2
Mirra Andreeva (Rusia) – Taylor Townsend (SUA) 4-6, 6-1, 7-5
Xinyu Wang (China) – Viktoria Tomova (Bulgaria) 5-7, 7-5, 6-4
Victoria Jimenez Kasintseva (Andorra) – Lin Zhu (China) 6-4, 6-3
Olga Danilovic (Serbia) – Clara Burel (Franţa) 3-6, 7-6 (10/8), 6-4
Jaqueline Cristian (România) – Magdalena Frech (Polonia) 7-5, 6-2
Robin Montgomery (SUA) – Elina Avanesian (Rusia) 6-2, 6-2
Magda Linette (Polonia) – Elisabetta Cocciaretto (Italia) 3-6, 6-4, 6-4

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...