Vom continua să luptăm, declară Guardiola după un nou eşec suferit de Mancheser City

Data:

Antrenorul Pep Guardiola a refuzat să dramatizeze situaţia echipei Manchester City după eşecul suferit pe terenul formaţiei Juventus Torino (scor 0-2), marţi seara, în Liga Campionilor la fotbal.

„Ceea ce se întâmplă în acest moment este viaţa, este ceva normal. Uneori sunt perioade proaste, cu rezultate proaste, dar vom continua să luptăm”, a asigurat tehnicianul spaniol, după a şaptea înfrângere înregistrată de City în ultimele zece meciuri disputate în toate competiţiile.

„Desigur că îmi pun întrebări, dar îmi pun mereu întrebări, în momente bune şi rele”, a subliniat Guardiola, adăugând că acesta nu este cea mai dificilă perioadă a sa la clubul englez.

„Cea mai dificilă provocare a carierei mele a fost atunci când mi s-a încredinţat aceasta echipa şi a trebuit să obţin rezultate bune, pentru a păstra acest post pentru un al doilea sezon”, a spus el.

Manchester City ocupă locul 22 în clasamentul Ligii Campionilor, cu opt puncte, unul în plus faţă de Paris Saint-Germain, următoarea sa adversară, în luna ianuarie.

„Obiectivul este să ajungem la baraj. Pentru a face acest lucru, va trebui să obţinem un punct la Paris şi să câştigăm ultimul meci de pe teren propriu, cu FC Bruges”, a explicat Guardiola, care a apreciat jocul echipei sale la Torino, în ciuda înfrângerii.

„Diferenţa (între cele două echipe), în această seară (miercuri, n. red.), a fost că am ratat de mai multe ori ultima pasă, ultimul gest în suprafaţa de pedeapsă, dar mi-a plăcut cum a jucat echipa mea”, a insistat antrenorul spaniol, care a câştigat şase titluri în Premier League cu Manchester City, precum şi Liga Campionilor în 2023.

Juventus Torino a învins-o cu 2-0 pe Manchester City prin golurile marcate de Dusan Vlahovic (53) şi Weston McKennie (75).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...