Voleiul pe zăpadă va fi prezentat ca sport oficial de către Federaţia Bulgară

Data:

Prezentarea voleiului pe zăpadă ca sport oficial se află pe agenda Adunării Generale a Federaţiei Bulgare de Volei (BVF) de vineri, a spus preşedintele BVF, Lubomir Ganev, pe site-ul oficial al instituţiei. Astfel, cluburile de volei pe zăpadă vor putea deveni membre ale federaţiei, a explicat el, scrie Agerpres.

Voleiul pe zăpadă este un sport de iarnă jucat de două echipe a câte trei jucători, care îşi are originea în Austria, ca variantă a voleiului pe plajă. Şi-a câştigat recunoaşterea din partea Confederaţiei Europene de Volei (CEV) în 2015.

În weekend-ul trecut, Bulgaria a găzduit primul eveniment zonal de volei pe zăpadă organizat vreodată de Asociaţia Balcanică de Volei. La terenul amenajat pe Muntele Perelik, patru echipe feminine şi patru masculine din ţara gazdă, România şi Turcia au evoluat pe zăpadă. O echipă bulgară, alcătuită din Gheorghi Fisinski, Nikola Lazarov şi Vilian Hadjiev, a câştigat medaliile de aur în competiţia masculină.

Adunarea Generală a BVF este de aşteptat să reducă numărul membrilor Boardului de la 25 la 17 şi să adopte un buget record pentru 2023.

Lubomir Ganev a fost ales preşedinte ale Asociaţiei Balcanice de Volei la Adunarea Generală a BVA de la Istanbul, sâmbătă. El a afirmat că priorităţile BVA pentru următoarele 12 luni, în care va conduce asociaţia, sunt creşterea numărului de ţări participante la Campionatele Balcanice şi a numărului turneelor de volei pe plajă şi pe zăpadă sub egida BVA, precum şi susţinerea ţărilor care nu au capacitatea de a participa la competiţii. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Kevin De Bruyne (Napoli), indisponibil până la începutul anului viitor

Napoli, campioana en-titre a Italiei şi liderul la zi din Serie A, ar putea fi lipsită de aportul...

Rusia se declară pregătită să înlocuiască Italia în calitate de coorganizatoare a EURO 2032

Rusia ar fi pregătită să intervină şi să fie una din gazdele EURO 2032 dacă Italiei i s-ar...

Vinicius Jr (Real Madrid), ieşire nervoasă la înlocuirea sa în Clasico

Brazilianul Vinícius Junior a fost unul dintre protagoniştii primului Clasico al sezonului, de duminică, pe Santiago Bernabeu, câştigat...

Igor Tudor nu mai este antrenorul lui Juventus Torino (club)

Juventus Torino, deja aflată la distanţă de cursa pentru titlul de campioană a Italiei la fotbal, a a...