Volei masculin: România a obţinut prima sa victorie la Campionatul European, 3-2 cu Turcia

Data:

Naţionala României a obţinut prima sa victorie la Campionatul European de volei masculin – CEV EuroVolley 2023, 3-2 (25-22, 18-25, 25-21, 23-25, 17-15) cu Turcia, vineri, la Tel Avi-Yafo, în Grupa D a competiţiei, scrie Agerpres.

Tricolorii, după două înfrângeri consecutive, au câştigat dramatic, după aproape două ore de joc (1 h 58 min).

România a condus cu 2-1 şi a avut 19-15 în setul al patrulea, dar a cedat în cele din urmă cu 23-25.

Alexandru Raţă a fost MVP-ul echipei României, cu 29 de puncte, Marian Bala a adăugat 19 puncte, iar Robert Adrian Aciobăniţei a contribuit cu 12 puncte.

De la învinşi s-au remarcat Burutay Subasi (19 p), Kaan Gurbuz (18), Bedirhan Bulbul (16) şi Yigit Gulmezoglu (10).

Meciul a fost arbitrat de polonezul Szymon Pindral ţi de nord-macedoneanul Vlatko Ristovski.

Franţa, campioana olimpică en titre, ocupă primul loc, cu 2 victorii (6 puncte/2 jocuri), urmată de Israel, 2 victorii (4 p/2 j), Portugalia, 1 victorie (3 p/2 j), România, 1 victorie (3 p/3 j), Grecia (1 p/1 j), Turcia (1 p/2 j).

România va juca în continuare cu Grecia (3 septembrie) şi Franţa (4 septembrie). Primele patru clasate se califică în optimile de finală.

Campionatul European are loc în Israel, Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord, în perioada 28 august-16 septembrie.

România s-a clasat pe locul 21 la precedenta ediţie a Campionatului European la care a participat, în 2019. Palmaresul tricolorilor cuprinde un titlu european în 1963, două medalii de argint (1955, 1958) şi două de bronz (1971, 1977).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...