Volei masculin: Arcada Galaţi s-a calificat în premieră în grupele Ligii Campionilor

Data:

CSM Arcada Galaţi s-a calificat în premieră în grupele Ligii Campionilor la volei masculin, deşi a fost învinsă de formaţia greacă Olympiakos Pireu cu scorul de 3-1 (22-25, 25-18, 25-19, 28-26), duminică, în ultimul meci din Grupa a VI-a din turul al doilea preliminar, ale cărei meciuri au fost găzduite de Sala Sporturilor Dunărea din Galaţi, scrie Agerpres.

Arcada, care s-a înclinat după o oră şi 43 de minute, însă era calificată după primul set, adjudecat cu 25-22. Gălăţenii veneau după două victorii, cu SC Prometei Dnipro şi Neftohimik Burgas.

Roland Gergye, cu 12 puncte, a fost cel mai bun jucător al echipei antrenate de Sergiu Stancu.

De la Olympiakos s-au remarcat Toncek Stern (14 puncte) şi Spyridon Chandrinos (12).

Meciul s-a desfăşurat în faţa a 1.500 de spectatori şi a fost arbitrat de ungurul Tibor Halasz şi de elveţianul Vladimir Simonovic.

În celălalt meci jucat duminică la Galaţi, Prometei a dispus de Neftohimik cu 3-1.

Olympiakos a câştigat grupa, cu trei victorii, urmată de Arcada, două victorii (6 puncte), Prometei, cu o victorie, şi Neftohimik (0 puncte).

În grupele competiţiei vor accede câştigătoarele celor două grupe din această fază, precum şi cea mai bună echipă clasată pe locul secund.

Arcada va evolua în Grupa E, alături de italienii de la Cucine Lube Civitanova, belgienii de la Greenyard Maaseik şi cehii de la Lvi Praga.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Arteta (Arsenal), ‘foarte mulţumit de rezultatul’ cu Atletico (4-0)

Mikel Arteta, antrenorul echipei Arsenal Londra, a declarat că este ''foarte mulţumit de rezultatul'' meciului cu Atletico Madrid...

PSG vrea ‘să câştige totul’ şi în acest sezon, afirmă antrenorul Luis Enrique

Antrenorul Luis Enrique a afirmat că Paris Saint-Germain va încerca "să câştige totul" şi în acest sezon, după...

Michael Jordan, fostul mare star din NBA, noul consultant al NBC

Michael Jordan, fosta glorie a echipei Chicago Bulls, va deveni noul consultant de lux al postului de televiziune...

Zborul lui FC Liverpool către Frankfurt, întârziat de o problemă mecanică

Problemele de pe teren ale echipei engleze de fotbal FC Liverpool s-au extins şi în afara gazonului, "cormoranii"...