Volei feminin: CSM Volei Alba Blaj a câştigat primul meci al finalei Diviziei A1

Data:

CSM Volei Alba Blaj a învins-o pe CSM Târgovişte cu scorul de 3-0 (29-27, 25-18, 25-19), vineri, pe teren propriu, în prima partidă a finalei Diviziei A1 la volei feminin, scrie Agerpres.

Echipa gazdă a făcut astfel un prim pas către al şaptelea său titlu de campioană naţională, după cele din 2015, 2016, 2017, 2019, 2020 şi 2022.

Ghergana Dimitrova, cu 15 puncte, a fost cea mai bună jucătoare a gazdelor, Jovana Kocic a contribuit cu 12 puncte, iar Dajana Boskovic a adăugat 11.

De la CSM Târgovişte, campioana din 2021 şi finalista de anul trecut, s-au evidenţiat Iuna Zadorojnâi, cu 13 puncte, şi Mira Todorova, cu 12 puncte.

Finala se joacă după sistemul cel mai bun din cinci partide, următoarea fiind programată tot la Blaj, sâmbătă 29 aprilie, de la ora 17:30.

În sezonul regulat, echipele şi-au împărţit victoriile, Blajul câştigând cu 3-0 , iar CSM Târgovişte cu 3-1. CSM Volei Alba Blaj a câştigat ambele dueluri din semifinalele Cupei CEV, cu 3-0 în deplasare şi 3-1 acasă (la Târgu Mureş).

Cele două echipe s-ar putea întâlni şi în finala Cupei României. Turneul Final Four va avea loc la Piteşti, în zilele de 13 şi 14 mai. Sâmbătă 13 mai vor avea loc semifinalele, CSM Volei Alba Blaj – CSM Lugoj de la ora ora 16:00 şi Dinamo Bucureşti – CSM Târgovişte de la ora 19:00. Finala este programată duminică 14 mai, de la ora 18:00. CSM Volei Alba Blaj a învins-o pe CSM Târgovişte cu 3-1 în finala de anul trecut.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...